Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Dosarul Revoluţiei, amânat pentru luna martie
Sâmbătă, 22 Februarie 2020 09:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, vineri, pentru data de 27 martie, dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, scrie Agerpres.
Aproximativ 100 de persoane venite din toată ţara s-au prezentat vineri în instanţă, pentru a fi luate în evidenţă ca părţi civile sau părţi vătămate în dosar. Pentru ca oamenii să nu aştepte în picioare, conducerea ICCJ a luat măsuri de organizare speciale, fiind ampl ...
UPDATE: CSM Arcada a câștigat, scor 3-0, cu VM Zalău, în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, și și-a consolidat poziția în clasamentul Diviziei A1, primul loc, cu 47 de puncte. Cel mai bun jucător al partidei a fost Niels Klapwijk (Arcada), care a reușit 29 de puncte.
În etapa următoare, ultima din sezonul regulat, gălățenii vor juca împotriva formației Știința Baia Mare, marți, tot în deplasare.
În campionatul feminin, CSU Belor a pierdut, scor 0-3, în deplasare, ...
Gălățeanca Patricia Țig, locul 84 WTA, s-a retras, din cauza unor probleme gastro-intestinale, din calificările turneului WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 2.939.000 de dolari, unde trebuia ieri să joace împotriva australiencei Priscilla Hon (locul 132 WTA). În acest an, gălățeanca a evoluat în numai trei turnee: la Melbourne (primul tur de calificări), a fost finalistă la Nonthanburi (ITF de 25.000 dolari) și semifinalistă la Hua Hin (WTA, 275.000 dolari). Altfel, cealal ...
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în 19 februarie, retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare Certasig, pentru că aceasta nu și-a restabilit în termenul prevăzut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerința de capital minim. Totodată, Consiliul ASF a constatat starea de insolvență a societății Certasig și a hotărât să inițieze demersurile legale privind promovarea cererii de deschidere a procedurii f ...
Poliţiştii din Umbrăreşti au depistat, în flagrant, un bărbat, de 50 de ani, din localitatea Condrea, în timp ce transporta, într-o căruță, 26 de trunchiuri de arbori din specia plop şi salcie. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că materialul lemnos a fost tăiat ilegal şi sustras de pe o suprafaţă de teren aparţinând unui alt bărbat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, bărbatul fiind cercetat acum pentru faptele de tăiere ilegală de arbori şi furt ...
Astăzi, 22 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Movilei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, pe DN24 D, la Bălăbăneşti, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi şi Costache Negri ...
O reţea de proxeneţi a fost destructurată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciului Teritorial Galaţi. Este vorba despre trei inculpaţi, tată şi fii, care sunt acuzaţi că au racolat atât fete majore, cât şi minore, pentru a le exploata în România şi Spania. În cauză au fost efectuate percheziţii atât în România, cât şi în Spania.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi au emis ordonanţe ...
Cine beneficiază de facilităţi în transportul public local
Sâmbătă, 22 Februarie 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au stabilit categoriile de pasageri care beneficiază de gratuităţi şi reduceri la transportul în comun, realizat cu mijloacele societăţii Transurb SA Galaţi. Acestea vor fi valabile începând cu 1 martie 2020 şi până la implementarea sistemului de taxare automată, managementul flotei şi informare a călătorilor, dar nu mai târziu de 31 mai 2020. După această dată, facilităţile se vor schimba radical pentru că biletele Transurb vor deveni temporare, nu per că ...
Aproape două milioane de lei pentru Liceul ”Dunărea”
Sâmbătă, 22 Februarie 2020 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Ieri, 21 februarie, la sediul Primăriei municipiului Galați a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru anveloparea Liceului Teoretic ”Dunărea”. Valoarea totală a proiectului este de 1,92 milioane lei, formată din asistența financiară nerambursabilă de 1,83 milioane lei, cheltuieli neeligibile de circa 52 de mii lei, contribuția municipiului Galați fiind puțin peste 37 de mii lei.Liceul este situat în municipiul Galați, pe strada Oltului nr. 24A. Unitatea de învă ...
United, obiectiv ratat - turneul final al Cupei României
Sâmbătă, 22 Februarie 2020 00:01 | Publicat în SPORT
UPDATE: United a ratat calificarea în turneul final al Cupei României, după ce a pierdut, scor 1-2, în disputa cu Imperial Wet Miercurea Ciuc. Golul gălățenilor a fost marcat de Cireș, în timp ce pentru oaspeți a punctat, de două ori, Rakic. Al doilea gol, cel al calificării, a fost marcat din penalty.
Altfel, de săptămâna viitoare va începe play-off-ul Ligii I de futsal, iar United va juca în prima etapă, în deplasare, cu Dunărea Călărași.
Cele mai bune două echipe ...