Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Filmările pentru continuările ”Avatar”, reluate

Luni, 25 Mai 2020 15:30 | Publicat în MAGAZIN

Filmările pentru continuările "Avatar" regizate de James Cameron au fost reluate, în Noua Zeelandă, săptămâna aceasta, potrivit unui anunţ făcut de producătorul Jon Landau, scrie news.ro. La fel ca aproape întreaga industrie cinematografică din lume, producţia pentru continuările filmului "Avatar" a fost oprită în luna martie, din cauza pandemiei. Ele vor reprezenta acum primele producţii importante la care este reluat lucrul după această pauză. Începând cu 2019, filmări ...
Finanţările de la bugetul local pentru 12 cluburi sportive au revenit pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 28 mai. Proiectele respective au figurat şi pe ordinea de zi din 26 martie 2020, dar au fost retrase de primarul Ionuţ Pucheanu, împreună cu proiectele de hotărâre prin care se alocau bani pentru lăcaşurile de cult. "Banii de sport şi cei pentru biserici rămân prevăzuţi în bugetul local cu această destinaţie, doar că nu era oportun momentul unei astfel de ...
Setul al şaptelea de testele de antrenament pentru pregătirea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare națională au fost publicate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluarea în Educaţie pe adresa https://www.rocnee.eu/testeantrenament. Aceste teste sunt elaborate în concordanță cu noile programe aprobate prin ordin al ministrului educației, adică fără materia semestrului al II-lea. “Recomandăm rezolvarea testelor în zile diferite, în condiții apropiate celor din sala de ...
Şoferii care n-au aflat deja trebuie să ştie că pe strada 1 Decembrie 1918 traficul rutier este restricţionat pe prima bandă de circulaţie, pe tronsonul cuprins între strada Tecuci şi bulevardul Siderurgiştilor, pe sensul de mers către bulevardul Siderurgiştilor. Primăria municipiului Galaţi a anunţat în această dimineaţă această măsură care se aplică deja şi va fi valabilă până în data de 20 iunie 2020. „Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier rugăm co ...
Ne-am întors cu forțe proaspete în Clinica Dentară Premium Unident Galați, cu mai multă determinare și dăruire pentru a vă fi alături și a vă îmbunătăți sănătatea orală, pentru a vă transforma viața într-una mai bună, fără grija durerilor dentare. Suntem bucuroși că putem aduce din nou valoare în viața dumneavoastră și că putem să construim împreună relații pe termen lung, experiențe frumoase, bazate pe încredere și respect, care să va ajute în rezolvare ...

Baciu la (n)oi

Luni, 25 Mai 2020 10:00 | Publicat în MAGAZIN

...

25 mai - Ziua internațională a copiilor dispăruți

Luni, 25 Mai 2020 09:50 | Publicat în SOCIETATE

Începând cu 1983, 25 mai este marcată Ziua internaţională a copiilor dispăruţi. Principalele acţiuni organizate la data de 25 mai aparţin Reţelei Globale a Copiilor Dispăruţi (Global Missing Children's Network - GMCN), la rândul ei o iniţiativă comună a Centrului Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi şi a Centrului Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi din SUA. Reţeaua GMCN, al cărei principal scop este de a răspândi imagini şi informaţii de ...

Coliziune între trei autoturisme

Luni, 25 Mai 2020 09:34 | Publicat în EVENIMENT

În timp ce circula pe strada 1 Decembrie din Tecuci, un șofer în vârstă de 18 ani, din Focșani, dar cu domiciliul în Cuza Vodă (Galați), nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație, a acroșat cu mașina pe care o conducea un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, mașina condusă de șoferul vinovat a fost proiectată într-un alt autoturism, care, din coliziune, a intrat într-un copac de pe marginea străzii, iar șoferul acesteia a suferit mai multe trau ...
Corpurile a 12 bărbaţi au fost descoperite într-o camionetă abandonată la frontiera dintre statele mexicane Michoacan şi Guerrero. Potrivit autorităţilor, cadavrele prezentau urme de tortură şi de gloanţe. Unele dintre victime erau dezbrăcate. Corpurile au fost transferate la serviciul medico-legal, iar autoritățile aşteaptă să fie identificate şi reclamate de familii. Primele elemente ale anchetei indică o reglare de conturi între membri ai grupărilor criminale implicate ...

Fără probe de aptitudini la şcolile profesionale

Luni, 25 Mai 2020 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Calendarul admiterii în învățământul profesional și dual a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit noilor date, înscrierile se vor face între 29 iunie și 6 iulie. Elevii vor completa fișele de înscriere și dosarele la școlile lor gimnaziale, iar acestea vor depune dosarele la școlile profesionale alese. Conform metodologiei, anul acesta, şcolile profesionale nu mai organizează probe de aptitudini. Pe 27 mai se vor afişa locurile pentru învățământul profesional de s ...