Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Sabotarea relaţiilor ”cu dreptatea în mână”

Miercuri, 21 August 2019 11:00 | Publicat în SOCIETATE

Sabotarea relaţiilor ”cu dreptatea în mână”
Psihicul nostru este nativ înzestrat cu dorinţa de a găsi în interiorul şi în exteriorul nostru argumente pentru a dovedi că "avem dreptate", atunci când credem un anume aspect, iar convingerile noastre ne focusează atenţia asupra acelor aspecte din jurul nostru care le susţin. Dacă avem convingerea că viaţă este grea, vom observa aspectele legate de obstacole, iar dacă avem convingerea că viaţă este uşoară, vom observa resurse şi oportunităţi. În opinia psihologului La ...

Construcţii | România, cea mai mare creştere din UE

Miercuri, 21 August 2019 10:30 | Publicat în ECONOMIE

Construcţii | România, cea mai mare creştere din UE
România a înregistrat, în iunie 2019, o creştere de 23,3 la sută în domeniul construcţiilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre procentele ţărilor Uniunii Europene, arată un studiu Eurostat, citat de Mediafax. În zona euro, în iunie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, construcția clădirilor a crescut cu 1,5 la sută și cea civilă cu 0,8 la sută. În ţările membre ale Uniunii Europene, construcțiile civile au crescut ...

Baciu la (n)oi

Miercuri, 21 August 2019 09:00 | Publicat în MAGAZIN

Baciu la (n)oi
Două trenuri şi şapte ore până la Bucureşti [detalii] ...

La Galaţi şi Tecuci s-au restituit toate taxele auto

Miercuri, 21 August 2019 08:30 | Publicat în AUTO

Stadiul soluţionării cererilor depuse
Toate cererile depuse la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi şi al Serviciului Fiscal Municipal Tecuci pentru restituirea taxelor auto au fost soluţionate, informează AJFP Galaţi. Până la începutul lunii iulie 2019, la nivelul judeţului Galaţi fuseseră depuse 24.063 de cereri pentru restituirea taxei de plouare, a taxei de emisii şi a timbrului de mediu. Suma totală de restituit către respectivii proprietari gălăţeni de autovehicule era de 74,332 mili ...
Modificări importante în Codul fiscal şi cel de procedură fiscală
După consultări de peste un de zile cu mediul de afaceri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că a fost agreat un set de modificări importante ale Codului fiscal și Codului de procedură fiscală. Printre măsurile care urmează să fie adoptate în domeniul Codului fiscal, se numără: consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme; dezvoltarea conceptului de „loc al conducerii efective” pentru persoanele juridice nereziden ...

De ce a dispărut salcia din parcul Viva?

Miercuri, 21 August 2019 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

De ce a dispărut salcia din parcul Viva?
O salcie bogată, cu ramuri lungi care se aplecau mlădios spre pământ, ţinea umbra oamenilor veniţi să se relaxeze în Parcul Viva. Prezenţa ei nu ar fi putut fi trecută cu vederea nici dacă ai fi încercat. Din orice colţ al parcului te-ai fi aflat, ai fi putut să o observi cu uşurinţă, motiv pentru care, mare le-a fost mirarea gălăţenilor când, într-o zi, tot ce a rămas din ea a fost o cioată. Întrebările au început să curgă necontenit, mai ales în mediul online, aju ...

O boală necontagioasă a provocat o epidemie

Miercuri, 21 August 2019 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE

O boală necontagioasă a provocat o epidemie
Studiul Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), realizat în România, în 2014, a scos la iveală faptul că prevalenţa diabetului în ţara noastră este de 11,6 la sută. Numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani care suferă de această boală variază între 1.535.413 şi 1.967.200. Datele scoase la iveală de această cercetare, prima de acest fel din ...

De la Tate Modern Museum, la Galaţi

Miercuri, 21 August 2019 07:00 | Publicat în CULTURA

De la Tate Modern Museum, la Galaţi
Muzeul de Artă Vizuală organizează miercuri, 21 august 2019, de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei de fotografie "Ocoliri şi reveniri; momente, locuri, oameni”, a artistului vizual Iosif Király, profesor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru al Uniunii Artiştilor Plasici din România, în prezenţa autorului. Iosif Király este artist vizual, arhitect şi educator, independent, dar şi membru al  grupului subREAL. „Mediile predilecte de exprimare sunt: fotografia ...

Nu a păstrat curăţenia, a primit amendă

Miercuri, 21 August 2019 07:00 | Publicat în JURIDIC

Nu a păstrat curăţenia, a primit amendă
Ca urmare a verificărilor efectuate în baza unui plan de acţiune, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că o societate comercială cu punct de lucru pe bulevardul George Coşbuc, nu a asigurat condiţii de igienă necesare în spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea. Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018. ...

Modernizarea apiculturii în regiunea Mării Negre

Miercuri, 21 August 2019 05:00 | Publicat în ECONOMIE

Modernizarea apiculturii în regiunea Mării Negre
Asociația Tehnopol Galați implementează proiectul „Creșterea comerțului și modernizarea apiculturii și sectoarelor conexe în bazinul Mării Negre”, co-finanțat prin Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020. Rețeaua de producători apicoli din Bazinul Mării Negre este deschisă producătorilor apicoli individuali și producătorilor apicoli membri ai unei asociații de producători apicoli. Proiectul urmărește dezvoltarea și modernizarea afacerilor din sectoru ...