Zelenski, discurs în Congresul SUA: ”Rusia, intervenție brutală împotriva valorilor umanității”

Zelenski, discurs în Congresul SUA: ”Rusia, intervenție brutală împotriva valorilor umanității”
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Statelor Unite, într-un discurs susținut miercuri în Congresul american, să „facă mai mult” în „cea mai întunecată perioadă” pentru țara sa și pentru întreaga Europă.

Intervenția sa a fost primită cu ovații, toți membrii Congresului ridicându-se în picioare.

Președintele ucrainean și-a deschis discursul lăudând curajul poporului ucrainean și spunând că „destinul” țării sale este decis chiar acum.

Capitala Kiev este „supusă rachetelor și atacurilor aeriene din partea trupelor ruse în fiecare zi. Dar nu renunță", a spus Zelensky. El a arătat că țara sa se află „în cel mai rău război de la al Doilea Război Mondial”.

”În acest moment, se decide destinul țării noastre. (...) Rusia ne-a atacat nu doar pe noi, nu doar pământul nostru. A intrat într-o ofensivă brutală împotriva valorilor noastre, a valorilor umane de bază”, a subliniat Zelensky, care și-a reînnoit cererea privind instituirea unei de excludere aeriană asupra Ucrainei, variantă care însă este exclusă de NATO, pentru că ar însemna o confruntare directă cu Rusia și pericolul declanșării unui război mondial.

”În cea mai neagră perioadă pentru țara noastră, pentru întreaga Europă, fac apel să faceți mai mult (...) Sunt necesare noi pachete de sancțiuni, în mod constant, în fiecare săptămână, până când mașinăria militară rusă se oprește. Sunt necesare restricții pentru toți cei pe care se bazează acest regim nedrept”, a mai spus președintele ucrainean.

Zelensky i s-a adresat direct și președintelui american Joe Biden, cerându-i să fie „liderul păcii”. „Mă adresez președintelui Biden: Tu ești liderul națiunii, al măreței tale națiuni. Îți doresc să fii liderul lumii. A fi liderul lumii înseamnă să fii liderul păcii", a spus Zelensky în limba engleză. El și-a suținut discursul în limba ucraineană, însă la final li s-a adresat în limba engleză membrilor Congresului.

Citit 892 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Martie 2022 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.