Spital de copii dintr-un oraş ucrainean înfrăţit cu Galaţiul, bombardat
Foto: Antena3

Spital de copii dintr-un oraş ucrainean înfrăţit cu Galaţiul, bombardat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În cea de-a 42-a zi de război, un spital de copii din Nikolaev, oraş înfrăţit cu municipiul Galaţi, a fost bombardat de trupele ruse. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile au fost publicate de guvernatorul din Nikolaev, Vitali Kim.

Conform Digi24.ro, un proiectil a căzut fix lângă o ambulanță și a distrus-o. Un alt obuz a lovit locul de joacă din curtea clinicii. Procurorul general al Ucrainei a spus că au fost folosite obuze cu fragmentare, interzise de normele internaționale. Spitalul nu a fost singura țintă. În total, în Nikolaev, 12 oameni au fost uciși și 41 au fost răniți în bombardamente dintr-o singură zi.

Merită să reamintim că un Acord de cooperare între municipiul Galaţi şi oraşul Nikolaev a fost semnat pe 24 octombrie 2003, în contextul unei vizite a reprezentanţilor municipiului Galaţi la Nikolaev. Mai există, de asemenea, un protocol privind intenţia de cooperare între municipiul Galaţi şi oraşul Yalta, din Ucraina, semnat pe 29 octombrie 2003, la Yalta, dar şi un acord de cooperare între municipiul Galaţi şi oraşul Sevastopol, din Ucraina, semnat pe 27 octombrie 2003, la Sevastopol.

Revenind la atrocităţile comise în Ucraina, aproximativ 400 de locuitori din suburbia Hostomel a capitalei Kiev sunt daţi dispăruţi după 35 de zile de ocupaţie rusă, a declarat şeful administraţiei militare locale, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres. Au dispărut fără urmă soţul şi fiul unui medic local, care au fost răpiţi în urmă cu 12 zile, iar cadavrele unor persoane despre care se ştie că au fost ucise, de asemenea, nu pot fi găsite, a spus el.

Conform CNN, „Cultura cruzimii curge adânc prin venele soldaților ruși. Invazia Ucrainei, o umbră a războaielor din Siria și Cecenia”.

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, le-a transmis cetățenilor ruși să nu se mai lase păcăliți de propaganda lui Vladimir Putin și să ocolească cenzura impusă de statul prin folosirea VPN-urilor, pentru a cerceta pe internet despre crimele de război comise de armata rusă în Ucraina. Johnson s-a adresat rușilor chiar în limba rusă, într-un mesaj publicat pe rețele sociale, scrie The Guardian.

Într-un mesaj video adresat cetățenilor ruși, Boris Johnson le-a transmis acestora „să caute să vadă ce crime se comit în numele lor”. Premierul britanic a vorbit de scenele groaznice ale Masacrului de la Bucea - cadavrele lăsate în stradă sau femeile violate în fața copiilor lor, imagini care au îngrozit lumea. Vorbind în limba rusă, Johnson a spus că „poporul rus merită să știe adevărul, merită să afle faptele” - „imaginile cu trupurile arse, aruncat în gropi comune sau lăsate pe drumuri de forțele ruse în retragere la Bucea și Irpin au fost atât de șocante, atât de revoltătoare încât nu e de mirare că guvernul vostru caută să le ascundă de voi”, a continuat premierul britanic în limba engleză.

SUA vor anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei miercuri, în coordonare cu țările G7 și Uniunea Europeană, a spus un oficial al administrației Biden, conform Digi24.ro. Noul pachet de măsuri va interzice toate investițiile noi în Rusia, va crește sancțiunile pentru instituțiile financiare și întreprinderile de stat din Rusia și va sancționa noi oficiali ai guvernului rus și membrii familiilor acestora. UE a adoptat ieri al cincilea pachet de sancțiuni contra Rusiei: embargo pentru cărbunele rusesc, interzicerea navelor în porturile UE, sancțiuni pentru bănci.

Între timp, Rusia nu renunță la ofensivă în Ucraina, ci se va concentra asupra preluării totale a regiunii Donbas în următoarele săptămâni, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Citit 1616 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Aprilie 2022 11:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.