Liderii G7 au decis "să crească presiunea" asupra lui Putin

Liderii G7 au decis "să crească presiunea" asupra lui Putin
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut luni liderilor G7, reuniţi într-un summit în Bavaria, "să facă maximum" pentru a pune capăt războiului din ţara lui până la sfârşitul acestui an, au indicat surse din cadrul Grupului celor mai puternice şapte economii ale lumii, citate de AFP.

Zelenski, care a intervenit prin videoconferinţă în cea de-a doua zi a summitului G7, ce se desfăşoară în castelul Elmau din Alpii Bavarezi, "a avut un mesaj foarte puternic în care a spus că trebuie să se facă maximum pentru a se încerca să se pună capăt războiului până la sfârşitul anului" în curs, au subliniat aceleaşi surse. "El a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a se intensifica sancţiunile împotriva Rusiei", au explicat sursele, subliniind importanţa "de a nu se reduce presiunea şi de a se continua sancţionarea masivă, puternică a Rusiei".

În cursul alocuţiunii sale, preşedintele ucrainean a "evocat asprimea iernii" în Ucraina, "când este mai dificil de luptat". "La sfârşitul anului se va intra într-o situaţie în care poziţiile vor fi îngheţate", au spus aceleaşi surse.

Totodată, Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor G7 sisteme de apărare antiaeriană şi garanţii de securitate, a declarat un oficial european, citat de Reuters. Zelenski a cerut şi o strategie împotriva blocadei ruse a exporturilor de grâu ucrainene şi ajutor pentru reconstrucţia ţării, a adăugat oficialul citat, sub rezerva anonimatului.

Îmbrăcat cu obişnuitul său tricou kaki, Zelenski şi-a început discursul prin videoconferinţă la scurt timp după ora 08:00 GMT, în cadrul reuniunii G7, care debutase duminică în decorul bucolic al castelului Elmau, la poalele Alpilor Bavarezi.

Preşedintele ucrainean s-a adresat liderilor G7 într-o sesiune cu uşile închise, de la care au fost transmise doar câteva imagini, fără sunet, potrivit informaţiilor din surse concordante din cadrul blocului comunitar şi germane, notează EFE.

Reuniţi până marţi, liderii G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) şi oficiali ai UE au convenit deja în prima zi a summitului lor duminică să înăsprească şi mai mult sancţiunile, vizând în special industria de apărare rusă, potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe, citat de AFP. Ei intenţionează, de asemenea, să instituie un "mecanism pentru plafonarea preţului la petrolul rusesc la nivel mondial".

De asemenea, G7 se va "coordona pentru a utiliza taxele vamale asupra produselor ruseşti cu scopul de a ajuta Ucraina", a mai spus aceeaşi sursă.

G7 va "continua să crească presiunea" asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, a dat asigurări și cancelarul german Olaf Scholz, într-un mesaj adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

"Ca G7, suntem uniţi alături de Ucraina şi vom continua să o susţinem. Pentru aceasta noi trebuie să luăm decizii dificile, dar necesare. Vom continua să creştem presiunea asupra lui Putin. Acest război trebuie să se termine", a declarat cancelarul german, gazda Summitului G7, care se desfăşoară în sudul Germaniei până marţi.

Liderii G7 au promis luni "să continue să furnizeze un sprijin financiar, umanitar, militar şi diplomatic" Ucrainei "oricât de mult timp va fi nevoie", într-o declaraţie comună publicată în cursul summitului lor desfăşurat la castelul Elmau. "Am decis să extindem sancţiunile pentru a restrânge de acum accesul Rusiei la tehnologii şi industrii-cheie şi la alte resurse", se subliniază în comunicatul dat publicităţii după intervenţia prin videoconferinţă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE.

Liderii G7 şi-au exprimat, de asemenea, "preocuparea profundă" după anunţul făcut de Rusia că ar putea transfera rachete cu capacitate nucleară în Belarus.

Citit 872 ori Ultima modificare Luni, 27 Iunie 2022 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.