Kremlinul are probleme în a-şi întări efectivele armatei, potrivit Washingtonului

Kremlinul are probleme în a-şi întări efectivele armatei, potrivit Washingtonului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Armata rusă are probleme cu recrutarea în mijlocul conflictului cu Ucraina, căutând voluntari chiar şi în închisori, până la punctul în care noii recruţi sunt adesea "bătrâni şi prost pregătiţi", a declarat luni un înalt oficial al Pentagonului, potrivit AFP, notează news.ro.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat, săptămâna trecută, să fie mărită puterea armatei ruse cu 10 la sută, sau cu aproximativ 137.000 de soldaţi, până în ianuarie 2023.

Dar "este puţin probabil ca acest efort să aibă succes", a declarat reporterilor oficialul american, care a cerut anonimatul, explicând că armata rusă s-a străduit să-şi atingă obiectivele de recrutare.

Statele Unite estimează că puterea armatei ruse a fost cu 150.000 mai mică faţă de obiectivul declarat de un milion de oameni, în februarie 2022, înainte de invazia Ucrainei.

De atunci, Rusia a încercat să trimită mai degrabă soldaţi de carieră pe front decât recruţi, dar conflictul este costisitor din punct de vedere al resurselor umane şi materiale.

"Rusia a început deja să recruteze mai mulţi pentru a forma cel puţin un batalion de voluntari per district şi pentru a forma un corp al treilea de armată", a spus oficialul. "Au făcut acest lucru prin eliminarea limitei de vârstă pentru noii recruţi şi, de asemenea, prin recrutarea prizonierilor".

"S-a observat că mulţi dintre aceşti noi recruţi erau bătrâni, în stare proastă şi slab pregătiţi”, a concluzionat ea. "Toate acestea sugerează că noii recruţi pe care Rusia îi poate atrage până la sfârşitul anului nu vor întări puterea de luptă a ţării".

După ce nu au reuşit să cucerească Kievul, la începutul intervenţiei, forţele ruse îşi concentrează acum eforturile în estul şi sudul Ucrainei, unde fronturile s-au mişcat puţin în ultimele săptămâni.

Kremlinul nu a procedat până acum la o mobilizare generală, măsură de care se tem mulţi ruşi.

Citit 648 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2022 09:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.