Rusia: Cel puţin 11 persoane au murit într-un schimb de focuri dintr-un poligon militar

Rusia: Cel puţin 11 persoane au murit într-un schimb de focuri dintr-un poligon militar
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite, sâmbătă, într-un poligon rusesc din regiunea Belgorod, când doi atacatori au deschis focul asupra unui grup de voluntari care doreau să lupte în Ucraina, a anunțat agenția de presă RIA, potrivit Reuters, scrie Hotnews.ro.

Incidentul mortal este doar cel mai recent dintr-o serie de eșecuri importante pentru forțele Moscovei, după invazia din 24 februarie. Ministerul Apărării a declarat că cei doi atacatori au fost împușcați după atacul din regiunea de sud-vest a Belgorod, care se învecinează cu Ucraina. Potrivit sursei citate, cei doi ar fi cetățeni dintr-o fostă republică sovietică, dar nu au fost date alte detalii.

„În timpul unei sesiuni de antrenament cu armele de foc la care participau persoane care și-au exprimat în mod voluntar dorința de a participa la operațiunea militară specială (împotriva Ucrainei - n.r.), teroriștii au deschis focul cu arme de calibru mic asupra personalului unității”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Citit 1143 ori Ultima modificare Duminică, 16 Octombrie 2022 11:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.