Rusia își extinde pozițiile în zonele ocupate din Ucraina

Rusia își extinde pozițiile în zonele ocupate din Ucraina
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Rusia îşi consolidează şi îşi extinde poziţiile în zonele ocupate în Ucraina, a anunţat luni Ministerul Apărării britanic, în buletinul său informativ cotidian, transmite DPA. Evaluarea serviciilor de informaţii britanice arată că forţele ruse ”probabil şi-au întărit fortificaţiile defensive” pe frontul de sud, în regiunea Zaporojie. În plus, Rusia a desfăşurat suplimentar militari în zonă.

”În pofida faptului că atenţia operaţională este concentrată în prezent pe centrul Donbasului, Rusia este îngrijorată în continuare de apărarea extremităţilor liniei frontului său extins”, a explicat Ministerul Apărării britanic.

Dacă forţele ucrainene vor realiza o breşă în frontul din regiunea Zaporojie, atunci ”podul terestru” între regiunea rusă Rostov şi Peninsula Crimeea va fi pus la încercare ”în mod serios”, adaugă ministerul citat.

Pe de altă parte, un succes al armatei ucrainene în regiunea estică Lugansk ar ameninţa obiectivul declarat al Moscovei de ”eliberare” a Donbasului, regiune formată din Lugansk şi Doneţk.

”A decide care dintre aceste ameninţări va trebui contracarată cu prioritate este probabil una dintre dilemele principale pentru planificatorii operaţionali ruşi”, a mai spus Ministerul Apărării de la Londra.

Linia frontului din Ucraina are o lungime de aproximativ 1.200 de kilometri.

Ministerul Apărării britanic prezintă zilnic situaţia actualizată a războiului din Ucraina. În acest fel, guvernul britanic şi-a propus să contracareze retorica rusă. De partea sa, Moscova îi acuză pe britanici că duc o campanie de dezinformare ţintită.

Citit 1127 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2023 11:25

2 comentarii

  • postat de Pompiliu
    Miercuri, 15 Februarie 2023 09:00
    5.14.134.***
    Armata ucraineana pe care nu a vazut-o nimeni pana acum este tinuta in perfuzii de ajutoarele trimise de Nato.
    Dar dupa cum vedem, aceasta prelungire artificiala a razboiului are drept scop nu eliberarea Ucrainei, ci vanzarea a cat mai mult armament catre Ucraina.
    Europenii au scapat de stocurile
    0
    0
  • postat de Ruie Musia
    Marți, 14 Februarie 2023 13:09
    188.26.172.***
    Daca asta e "marea ofensiva" a rusiei, e clar. Pana la urma conteaza si cate corpuri lasi pentru palma aia de pamant pe care o cuceresti... Iar Ucrainenii s-au dovedit experti in a ceda teren pentru timp, urmand niste contra atacuri de si Sorin Cartu ar fi invidios. Razboiul e pierdut deja de rusi,
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.