Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, şi-a exprimat vineri încrederea în "victoria" Rusiei în Ucraina, cu ocazia împlinirii unui an de la declanșarea invaziei Moscovei în ţara vecină şi a afirmat că, dacă este necesar, Moscova este gata să meargă până la frontierele Poloniei, relatează EFE şi AFP.
"Operaţiunea specială se desfăşoară de un an de zile. Un an în care militarii noştri au restabilit ordinea, pacea şi justiţia pe pământul nostru, protejând oamenii noştri şi anihilând rădăcinile neonazismului', a declarat el pe canalul său de Telegram.
"Vom obţine victoria", a spus Medvedev, recunoscând că "toţi ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil. Şi acea zi va veni".
El a subliniat importanţa "îndeplinirii tuturor obiectivelor operaţiunii militare speciale", aşa cum numeşte Moscova campania sa militară în Ucraina, considerată de Kiev şi Occident cea mai brutală agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Obiectivul nostru este de a "îndepărta cât mai mult posibil ameninţările de frontierele ţării noastre chiar dacă ar trebui să ajungem la frontierele Poloniei", ţară vecină Ucrainei, a subliniat el, adăugând că acesta ar fi necesar "pentru ca lumea să ajungă la liniştea mult aşteptată".
Aceasta ar presupune ca Rusia să ocupe integral teritoriul ucrainean, ceea ce părea să fie obiectivul iniţial al ofensivei sale. Dar după ce a eşuat la porţile Kievului şi a suferit înfrângere după înfrângere, armata rusă se concentrează acum asupra estului şi sudului Ucrainei.