Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie Ucrainei

Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie Ucrainei
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie Ucrainei, a declarat vineri Annalena Baerbock, ministrul de Externe de la Berlin

Poziția exprimată de şefa diplomaţiei germane vine după ce oficiali americani au afirmat că Washingtonul intenţionează să livreze Kievului astfel de arme, respinse pe scară largă pentru faptul că ucid şi mutilează civili, comentează digi24.ro.

Organizaţiile pentru drepturile omului se opun unui asemenea demers, iar ministrul de Externe german a subliniat că ţara sa, care este unul din cele 111 state părţi ale Convenţiei privind muniţiile cu dispersie, se opune la rândul său, scrie Agerpres, preluând Reuters. SUA nu participă la respectiva convenţie.

Convenţia privind muniţia cu dispersie, deschisă semnării în 2008 la Oslo, interzice folosirea, stocarea, producţia şi transferul de astfel de muniţie. Casa Albă a afirmat că "examinează activ" trimiterea de muniţie cluster în Ucraina, dar nu are de făcut un anunţ în acest sens. Preşedintele Joe Biden va lua parte săptămâna viitoare la summitul NATO din Lituania, care va fi dominat de războiul din Ucraina, menţionează Reuters.

Organizaţia Human Rights Watch a îndemnat Rusia şi Ucraina să pună capăt utilizării muniţiei cu dispersie şi a cerut SUA să nu livreze acest tip de armament, precizând că acesta a fost folosit atât de forţele ruse, cât şi de cele ucrainene. Muniţia cu dispersie se divizează în numeroase proiectile de mici dimensiuni care pot semăna moartea pe o zonă întinsă, punând în pericol civili, iar proiectilele neexplodate continuă să prezinte pericol ani la rând după încheierea conflictului.

Citit 830 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iulie 2023 16:57

2 comentarii

  • postat de Bombe și rachete cu dispersie pentru deminarea minelor
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 22:51
    109.166.134.***
    Rușii au folosit pe scară largă bombe cu dispersie cu fosfor, cele care arată ca foc de artificii, pe așezările civile, arzând la contact, tot ce este viu. Apoi, bombele sau rachetele cu dispersie sau fragmentație, sunt de trei tipuri. Împotriva combatanților inamici din tranșee și împotriva tehnici
    0
    0
  • postat de COCA
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 08:35
    86.124.201.***
    Madam Baerboock nu vede ce distrugeri COLOSALE fac teroristii de ruși! în Ucraina??Nu vede crimele zilnice , copii.civili care sunt uciși pe scară largă de rusi???Adica ei au voie să ocupe teritorii,SĂ FURE,SĂ VIOLEZE ,SĂ TORTUREZE ȘI SĂ FACĂ GROPI COMUNE în Ucraina iar armata Ucrainei să NU SE APER
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.