"Operațiune specială" a forțelor ucrainene în Crimeea

"Operațiune specială" a forțelor ucrainene în Crimeea
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că a efectuat cu succes în timpul nopţii o "operaţiune specială" de debarcare în peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat ilegal de Rusia în 2014, de neatins până anul trecut de atacuri provenite din Ucraina, notează EFE.

"În cadrul unei operaţiuni speciale, personalul nostru a debarcat pe teritoriul peninsulei", a declarat reprezentantul GUR, Andri Iusov, la radiodifuziunea publică ucraineană. Oficialul ucrainean a explicat că operaţiunea, lansată în cooperare cu forţele navale, a fost finalizată fără victime de partea ucraineană, dar a provocat pierderi în rândurile inamicului.

''Unităţi speciale la bordul unor ambarcaţiuni au debarcat pe ţărm în zona localităţilor Olenivka şi Maiak", a anunţat Directoratul Principal de Informaţii din cadrul Ministerului Apărării ucrainean, pe canalul său de Telegram, referindu-se la aceste două aşezări din vestul extrem al Crimeei.

Instituţia a adăugat că "toate obiectivele au fost îndeplinite", fără a preciza despre ce obiective este vorba, transmite Reuters, care menţionează că nu a putut verifica informaţiile din surse independente. GUR a mai transmis că, în timpul operaţiunii, au fost ucişi mai mulţi militari ruşi şi a fost arborat drapelul ucrainean.

Operaţiunea s-a desfăşurat în primele ore ale zilei de 24 august, a explicat GUR, care a subliniat că în timpul operaţiunii au avut loc lupte între soldaţii săi şi cei ai forţelor de ocupaţie ruse. GUR a raportat încă de miercuri distrugerea într-o explozie în zona Olenivka a unui sistem rusesc de rachete antiaeriene S-400.

Citit 1275 ori Ultima modificare Joi, 24 August 2023 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.