Ucraina produce de trei ori mai multe arme

Ucraina produce de trei ori mai multe arme
Evaluaţi acest articol
(43 voturi)

Ucraina şi-a triplat producţia de arme în 2023 şi 500 de companii lucrează în prezent în sectorul de apărare al ţării, a declarat duminică ministrul ucrainean al industriilor strategice, Oleksandr Kamîşkin, relatează Reuters.

Kievul încearcă să găsească modalităţi de a-şi consolida apărarea împotriva invaziei Moscovei, inclusiv prin stimularea producţiei interne de arme şi a inovaţiei.

Oleksandr Kamîşkin a declarat în timpul unei conferinţe televizate la Kiev că 100 de companii de stat şi 400 de companii private sunt implicate în acest efort şi că Ucraina intenţionează anul acesta "să crească considerabil producţia de muniţie".

La rândul său, ministrul ucrainean al digitalizării, Mihailo Fedorov, a afirmat că 90 la sută din dronele folosite pe câmpul de luptă împotriva forţelor ruse au fost produse în Ucraina. Ministrul ucrainean de Interne, Igor Klimenko, a declarat în timpul conferinţei că nicio armă nu a trecut graniţa din Ucraina în Uniunea Europeană în timpul celor doi ani de invazie rusă.

Citit 794 ori Ultima modificare Duminică, 25 Februarie 2024 15:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.