Blocajele politice din Congresul SUA au consecințe pe câmpul de luptă

Blocajele politice din Congresul SUA au consecințe pe câmpul de luptă
Evaluaţi acest articol
(47 voturi)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se aşteaptă ca legislativul american să ia cât mai curând o decizie în sensul deblocării ajutorului militar pentru Ucraina, întrucât este în interesul de securitate al SUA ca Putin să nu câştige războiul.

El a spus la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe de la NATO că situaţia din Ucraina este "solicitantă şi dificilă" şi că apreciază tot ce au făcut aliaţii, dar a subliniat că trebuie făcut mai mult pentru a ajuta ţara invadată de Rusia.

De asemenea, Stoltenberg a spus că pentru a putea "organiza şi lansa ofensive", Ucraina trebuie să ştie pe ce se poate baza, respectiv "ce tip de echipament, şi ce tip de sprijin, şi ce tip de mentenanţă".

Secretarul general al NATO a afirmat că este important, în contextul situaţiei din Ucraina, ca aliaţii să ia decizii rapid.

"Asta înseamnă, bineînţeles, şi SUA, pentru că SUA nu sunt singurul susţinător pentru Ucraina. De fapt, aliaţii europeni şi Canada furnizează cu aproximaţie 50 la sută din ajutorul militar pentru Ucraina. Deci acesta este un efort comun al SUA, aliaţilor europeni şi Canadei. Dar, bineînţeles, SUA sunt cel mai mare aliat şi furnizează cel mai mare ajutor militar. Iar faptul că nu a existat un acord în Congresul SUA asupra unui sprijin suplimentar are consecinţe", le-a spus Stoltenberg jurnaliştilor.

Secretarul general al NATO a reiterat că acesta este unul dintre motivele pentru care Ucraina trebuie să raţionalizeze numărul de obuze de artilerie trase pentru a rezista Rusiei, care are o "putere militară copleşitoare".

"Iar răspunsul la acest lucru este de a lua decizia inclusiv în Congresul SUA. Orice întârziere are consecinţe reale pe câmpul de luptă. M-am întâlnit cu senatori, membri ai Camerei Reprezentanţilor şi m-au asigurat că există o majoritate mare în Congresul SUA pentru sprijin. Aşa că problema este acum să transformăm această majoritate din decizie în vot. Şi sper că acest lucru se va întâmpla cât de curând posibil", şi-a exprimat speranţa Stoltenberg.

"Mă aştept ca SUA să ia acum o decizie pentru că este în interesul de securitate al SUA să se asigure că preşedintele Putin nu învinge în Ucraina, nu în ultimul rând pentru că, dacă ar învinge, asta va încuraja alţi lideri autoritari, inclusiv Beijingul, să folosească forţa militară şi să încalce legea internaţională", a subliniat Stoltenberg.

Întrebat de jurnalişti cum comentează afirmaţia liderilor ucraineni că Rusia pregăteşte o contraofensivă majoră în mai sau iunie, Stoltenberg a evitat un răspuns concret.

"Vedem o creştere de forţe militare ruse, vedem cum primesc muniţie din Coreea de Nord şi Iran. O cantitatea semnificativă de arme şi muniţie. Vedem că Rusia a fost capabilă să-şi pună economia pe picior de război şi vedem cum Rusia este dispusă să plătească un preţ foarte mare în termeni de oameni şi material pentru câştiguri marginale pe câmpul de luptă din Ucraina cu puţin sau fără respect pentru vieţile umane", a mai spus el.

Citit 515 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

6 comentarii

  • postat de florin
    Vineri, 05 Aprilie 2024 09:47
    86.124.200.***
    Planul Marshall sa desfasurat pe vreo 25 de ani !In Ucraina deja 50% din valoarea acelui plan deja a fost cheltuit!In 2 ani!Daca cheltuielile in planul Marshall au fost publice si contabilizate piblic cheltuielile cu razboiul si pandemia sunt trecute la secret!
    17
    12
  • postat de Panait L.
    Joi, 04 Aprilie 2024 16:38
    109.166.138.***
    Cam în corzi propagandiștii slăvari. Populația UE reprezintă 6% la nivel mondial. În două decenii va fi 4%. Ca resurse, UE este varză comparativ cu BRICS. Africa i-a dat în șuturi afară pe foștii coloniști. De aici disperarea lor cumplită. Cine va deține resursele va avea supremația economică.
    38
    23
  • postat de Macoveanu
    Joi, 04 Aprilie 2024 16:25
    5.13.202.***
    Pentru spălații pe creier cu slava in gură, care habar nu au cum s-a desfășurat Planul Marshall: din date statistice oficiale, la paritatea actuală, reprezintă cca 160 miliarde de dolari la cursul de azi. Mai puțin decât au decartat globaliștii în Ucraina.
    39
    19
  • postat de florin
    Joi, 04 Aprilie 2024 16:12
    86.124.200.***
    Contrar speranțelor democraților, congresmanul de origine ucraineană Victoria Spartz, care reprezintă Partidul Republican al SUA, a declarat că nu va vota în sprijinul proiectului de lege pentru a ajuta Kievul, scrie Wall Street Journal
    36
    19
  • postat de Orcia a pierdut deja
    Joi, 04 Aprilie 2024 15:38
    188.247.134.***
    pentru cosmin al nostru inflatia e un concept necunoscut. Daca e sa compari cat insemna planul Marshall in 1945 vs azi o sa fii socat. Dar nu iti spun, te las sa cauti singur.
    In rest, federatia Dusa a pierdut deja. obisnuiti-va cu ideea, indiferent cati km din Ucraina mai cuceresc.
    22
    38
  • postat de Cosmin
    Joi, 04 Aprilie 2024 13:37
    5.2.209.***
    Mai usor cu pianul pe scari! S-au pompat in Ucraina bani mai multi decat in intregul plan Marshall.
    Propaganda globalista este disperata. Punctul terminus pentru slavari va fi in noiembrie cand va iesi Trump presedinte si va da un mare flit marionetei de la Kiev.
    39
    23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro