Ucraina caută alternative la armamentul american

Ucraina caută alternative la armamentul american
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Ucraina a declarat marți că „discută” cu europenii posibilitatea de a înlocui ajutorul militar american, declarându-se în același timp deschisă pentru „negocieri” cu Washingtonul, după anunțul Casei Albe de a suspenda acest sprijin crucial pentru Kiev și armata sa, relatează AFP și EFE.

După scurgerile de informații conform cărora Casa Albă a decis să oprească orice ajutor militar acordat Ucrainei, Mihailo Podoliak, consilier al președinției ucrainene a declarat marți că este necesar mai întâi „să se evalueze ce programe specifice nu vor mai funcționa”.

Consilierul prezidențial ucrainean a reamintit că „multe” dintre mecanismele puse în aplicare de SUA pentru înarmarea Ucrainei „se aflau deja în faza finală”. „Trebuie să ne amintim, de asemenea, că unele programe au fost aprobate de Congres, ceea ce reprezintă o procedură juridică diferită”, a adăugat Podoliak. „Prin urmare, efectuăm o evaluare, examinăm ce avem, ce poate fi produs în cooperare cu partenerii noștri și ce poate fi înlocuit”, a transmis el.

Citit 1266 ori Ultima modificare Marți, 04 Martie 2025 15:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.