Cel mai mare schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia

Cel mai mare schimb de prizonieri dintre Ucraina și Rusia
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Rusia şi Ucraina au finalizat duminică un schimb de câte 1.000 de prizonieri, au anunţat Ministerul Apărării rus şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este cel mai mare schimb de acest gen de la începutul războiului, în urmă cu trei ani, relatează Reuters și News.ro.

Schimbul de trei zile a început vineri şi a implicat în principal prizonieri de război, împreună cu 120 de civili, de fiecare parte. Duminică, cele două părţi au schimbat 303 prizonieri.

„Astăzi, luptătorii din Forţele Armate, Garda Naţională, Serviciul de Grăniceri şi Serviciul Special de Transport se întorc acasă”, a scris Zelenski, pe aplicaţia Telegram.

Schimbul a fost singurul pas concret către pace care a rezultat din primele discuţii directe dintre părţile beligerante din ultimii trei ani, care au avut loc pe 16 mai, când nu s-a ajuns la un acord de încetare a focului. Ucraina, Statele Unite şi câteva ţări occidentale au cerut încetarea luptelor timp de 30 de zile, fără condiţii prealabile, pentru a permite negocierile de pace.

Vineri, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că, odată ce schimbul va fi finalizat, Moscova va fi gata să prezinte Ucrainei un proiect de propunere pentru un acord de pace pe termen lung.

Citit 1073 ori Ultima modificare Duminică, 25 Mai 2025 16:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.