Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă

Ucraina permite, în premieră, cetățenia multiplă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Parlamentul de la Kiev a adoptat, miercuri, o lege care le permite ucrainenilor să dețină și cetățenia altor țări, informează Reuters, preluată de Agerpres. Agenția apreciază că decizia este o încercare de a combate criza demografică agravată de războiul cu Rusia. Anterior, legea ucraineană nu recunoștea cetățenia dublă sau multiplă.

Conform estimărilor unor oficiali guvernamentali, diaspora ucraineană numără circa 25 de milioane de oameni, raportat la o populație națională redusă la 32 de milioane, de la 52 de milioane în 1991, când Ucraina a devenit independentă, în urma dezmembrării Uniunii Sovietice.

Problema a devenit mai presantă după invazia Rusiei, în februarie 2022. Războiul a accelerat declinul demografic care se manifesta deja de mai mulți ani. După valurile de emigrație în căutare de muncă din primii ani ai deceniului 1990, milioane de cetățeni au fugit recent din cauza luptelor. Datele arată că în Europa trăiesc acum cinci milioane de ucraineni.

Parlamentarii afirmă că noua lege va simplifica procedurile pentru copiii născuți în străinătate din părinți ucraineni, precum și pentru ucrainenii care obțin cetățenia prin căsătorie; va facilita de asemenea obținerea cetățeniei pentru cei care luptă pe frontul cu Rusia. Guvernul de la Kiev urmează să prezinte o listă de țări a căror cetățenie este acceptată simultan cu cea ucraineană.

Străinii care doresc să devină cetățeni ucraineni trebuie să treacă un test de limbă și de cunoștințe despre istoria și Constituția Ucrainei.

Citit 216 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Iunie 2025 16:18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro