Nici un reacţie la sfârşitul cetirii! Nici un tremur, nici un cutremur, nici o clipire şi nici un semn că „a plăcut” ori „nu a plăcut”! Nimeni nu cercetează pe nimeni! Tuspatru suntem încremeniţi! Statui neputincioase în magherniţa celei a/numite Maria, celei care „şi-a pus caru-n piatră” – cum încă mai zic nişte bravi ţărani ai acestei lumi, câţi au mai rămas după sfărmarea Curăţiei şi Sobrietăţii – şi dusă a fost! Aşa, ca să ne aducă într-ast� ...

Chiar aşa! Oare cum se poate pune capăt MÂRŞĂVIEI în această Ţară, în acest Oraş? Păi, să cetim mai departe şi să vedem ce ne spune/sugerează Maria, da? E clar că asta vrea să ne înveţe, dacă am uitat, dacă nu ştim...sau dacă ne facem că nu ştim, da?...Prietenii mei tac! Sigur se recunosc printre cei observaţi de Maria, printre cei care trebuie SĂ PLĂTEASCĂ toate oalele sparte în DOUĂ MII DE ANI! Şi, după ce că sunt vinovaţi până-n măduva cozii de BABILONIA ...

VINE IARNA PESTE MINE CU ŞENILE DE ZĂPADĂ, mi se-nfige-n frunte crucea subţiindu-se de ploi – am trecut de primul viscol care-a vrut să mă revadă, şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi !!!   lunecărilor de sănii le sunt îngerul aproape, oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger – viscolul m-ademeneşte, simt că nu mă mai încape haina mea rămasă nouă de pe vremea lui Homer !!!   rătăcesc printre troiene, ochii-mi caută în urmă tot ce am uitat Acolo � ...

Parol...stăm pe picioare, controlaţi de Tăcere, sub tabloul cu Gheorghe Pătraşcu cel Viteaz şi călare! Costică Prăpăd, Vasile Cherpedin şi Ion Mutelcă mă ţintesc în sensul rugăminţii de a ceti epistolia lăsată de Maria!...Sigur că da! Nu-mi pot permite să-i refuz pe prietenii mei, care prieteni mi-au demonstrat într-atâtea ori şi în varii ipostaze că nu-şi calcă loialitatea/lealitatea, că-mi vor fi alăturea până la înfrângere/biruinţă! Parol...nici eu nu pot s ...

nişte ţărani se duc la vale/ – nişte ţărani foarte puţini – iar eu îi strig să se întoarne/ căci fără ei n-am rădăcini !!!   fără ei ţara se răstoarnă,/ se-mpiedică şi dă în gropi, greierii plâng lângă vioare/ şi licuricii sunt miopi !!!   absenţa lor pecetluieşte/ tristeţea bobului de grâu, în lipsa lor caii fac lacrimi/ şi cad cu tremur lângă frâu !!!   nişte ţărani se duc la vale/ – nu pot să nu înlăcrămez – şi mă trezesc fără cuvin ...

Ce să facem? Ce putem pentru ca să facem în aceste condiţii de presiune fizică şi sufletească? Oare de ce Maria ne-a făcut una ca asta? Oare unde s-a dus? Şi de ce a lăsat „casa” la discreţia amatorilor de „ghicit” în Cărţi? Perplexitatea nu vrea să cedeze! Ne mişcăm de colo-colo, ţepeni şi serioşi ca nişte statui plecate de pe socluri, încrucişându-ne vârfurile ochilor! Dar nici unul din patru nu este-n stare/măsură să pună capăt „atmosferei” stranii î ...

nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa mă protejez de moarte – suntem convivi întru vecie,/ tovarăşi drepţi, la cataramă, la rău, la bine...fiecare/ chiar s-ar jertfi, la o adică, numai să fie în folosul/ aproapelui, când se abate pe casa noastră vro furtună/ şi răscoleşte şi destramă – ş-astfel şi eu şi moartea trecem/ orice-ncercare, fără frică   nici nu regret şi nici nu sper:/ aşa-mi ţin viaţa lângă mine ş-o las să bea şi să mănânce/ cu moartea, din a ...

Sigur că da! Tuspatru suntem în magherniţa din care lipseşte Maria! Ordinea şi Curăţenia nu-s stridente, dar sunt impecabile! Pe mijlocul peretelui din stânga, dinspre Răsărit, vedem un tablou alb-negru, însă destul de clar, uşor de „ghicit” că ne „arată” „Intrarea lui Gheorghe Pătraşcu în Alba Iulia”!...Sub tablou, pe o măsuţă rotundă şi cu trei picioare, stă un vas din lut, cu dumitriţe proaspete, de parcă cineva/ceva le-a pus cu câteva clipe înaintea � ...

Moto: „nu există fulger fără fulger”                     (Nichita Stănescu)     să am în(de)ajuns tăcere vie, culeg şi desfăşor tăcere moartă – scriu „câine rău” pe gardul nerăbdării şi suflu-n vatra iadului, să ardă şi să învăţ că doar prin holocaust se poate-ntr-adevăr purificare, că numai astfel se întâmplă „viul” şi liniştea secundei următoare !   mă ştie şi mă vede şi m-aude cum îngrijesc tăcerea şi cum caut să nu ...

Costică Prăpăd nu mai are răbdare şi propune să „încercăm” poarta, poate nu-i încuiată!... Sigur că da! O „încercăm”! Şi nu-i încuiată nici cu broasca, nici cu cheia, nici cu zăvorul! E descuiată, numai că nu-i deschisă! O deschidem! Şi ne apucăm de intrat! Şi ne dispare toată orice urmă de angoasă! Şi tare ne bucurăm că, iată, Maria ne aşteaptă fără „siguranţă”, fără ferecături, fără „prudenţă”! Şi înaintăm pe cărăruia umplută cu ...