Război în Ucraina - Viaţa Liberă Galaţi
Alertă la Kiev! Mașina în care se afla Zelenski, lovită în plin de un alt autovehicul
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Septembrie 2022
Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu a fost grav rănit în accident, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia miercuri seară, citat de AFP. "La Kiev, un automobil a intrat în coliziune cu maşina preşedintelui Ucrainei şi cu vehiculele…
Putin va eșua, iar Ucraina și Europa vor izbândi prin solidaritate
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 14 Septembrie 2022
"Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eșua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi", a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, în cadrul discursului privind starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. "Acest Parlament nu a dezbătut niciodată starea Uniunii în stare de război…
Kremlinul amână pe termen nelimitat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate
Scris de Mariana Constandache Luni, 12 Septembrie 2022
Kremlinul ar fi decis să amâne pe termen nelimitat organizarea referendumurilor de anexare a teritoriilor ucrainene ocupate din cauza contraofensivei ucrainene din Harkov, anunță Meduza, citând două surse apropiate de Administrația Prezidențială de la Moscova, potrivit Hotnews.Jurnaliștii de la acest site de investigații independent ce operează în afara Rusiei au…
Operaţiunile de la centrala nucleară Zaporojie au fost oprite complet
Scris de Remus Basalic Duminică, 11 Septembrie 2022
Operaţiunile la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul forţelor ruse, au fost oprite complet, a anunţat duminică Energoatom, operatorul ucrainean al centralei.Energoatom a informat că unitatea şase a fost deconectată de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, relatează Reuters, citată de Agerpres. Ucraina a declarat miercuri că ar…
Contraofensiva ucraineană a eliberat 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu / Derută în rândul propagandiștilor Kremlinului
Scris de Remus Basalic Duminică, 11 Septembrie 2022
Contraofensiva ucraineană din regiunea Harkov pune în dificultate forțele rusești și provoacă prăbușirea axei rusești din nordul Donbasului, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare, publicată duminică dimineață. Trupele rusești nu efectuează o retragere controlată și se grăbesc să fugă din sud-estul regiunii Harkov, pentru a scăpa…
Prăbușire catastrofală a frontului rusesc din Harkov: Trupele de invazie au fugit din Izium și Lyman
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 10 Septembrie 2022
Contraofensiva fulgerătoare începută luni de trupele ucrainene, care a depășit toate așteptările experților, pare să fi provocat un colaps al trupelor rusești din regiunea Harkov, care fie sunt distruse sau capturate în luptă, fie se retrag în debandadă, lăsând armament și muniție în urmă. După ce vineri seară a apărut…
Contraofensiva din Harkov: Ucrainenii au recucerit circa 2.500 kilometri pătrați de teritoriu
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 10 Septembrie 2022
Forțele ucrainene au cucerit aproximativ 2.500 de kilometri pătrați în cadrul contraofensivei din zona Harkov, până la data de 9 septembrie, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare, publicată în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Hotnews.ro.Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și comandantul-șef ucrainean Valery Zaluzhnyi spuseseră joi…
Ucrainenii au cucerit mai multe localități de lângă Herson
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 05 Septembrie 2022
Ucrainenii au recucerit mai multe localităţi în cursul contraofensivei lor în sudul Ucrainei, relatează AFP. "Un depozit de muniţii inamic a fost distrus, în apropiere de Tomina Balka", o localitate la vest de oraşul Herson, precum şi un pod de pontoane în apropiere de satul Lvove şi un centru de…
Lupte intense - Forțele rusești, năucite de contraofensiva ucraineană din Herson
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 03 Septembrie 2022
Unul dintre elementele caracteristice ale contraofensivei declanșate de ucraineni în Herson, aflată în a șasea zi de desfășurare, este avansarea pe un front larg la vest de râul Nipru, pe 3 axe principale de atac, se arată în evaluarea sa privind evoluția luptelor din Ucraina pe care a publicat-o sâmbătă,…
Gazprom a suspendat pe termen nedeterminat livrările de gaz către Europa
Scris de Viaţa liberă Vineri, 02 Septembrie 2022
Gigantul rusesc Gazprom a anunţat, vineri, că aprovizionarea cu gaz natural prin conducta Nord Stream 1 va rămâne oprită, după ce s-a constatat că turbina principală de la stația de compresoare de lângă St.Petersburg are o scurgere de ulei la motor, relatează Reuters. Gazprom susţine că turbina nu ar putea…
Forțele ucrainene, în ofensivă pe toată linia frontului
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 31 August 2022
Forţele ucrainene sunt în ofensivă pe toată linia frontului, afirmă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Ucrainenii dispun de armament sofisticat furnizat de Occident şi au început săptămâna aceasta să recucerească teritorii ocupate de Rusia. Zelenski le-a cerut soldaţilor ruşi să fugă pentru a scăpa cu viaţă şi a…
Forțele ucrainene atacă pozițiile rusești din mai multe direcții
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 30 August 2022
Preşedinţia Ucrainei a anunţat marţi că în "aproape întreaga" regiune Herson din sudul ţării, ocupată de forţele ruse, se dau "lupte intense", transmite AFP. Imagini cu bombardamente din Herson, Harkov și Nova Kahovka au fost publicate pe rețelele de socializare. Toată ziua şi noaptea de luni s-au semnalat explozii puternice…
„Lupte intense” în Herson, după ce Ucraina a început contraofensiva în sud
Scris de Remus Basalic Marți, 30 August 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat trupele rusești să fugă din calea ofensivei lansate de forțele sale în apropierea orașului Herson din sudul țării, spunând că militarii ucraineni își recuperează teritoriul, deși Rusia a declarat că asaltul a eșuat. Armata Ucrainei susține că a străpuns prima linie de apărare a…
Kremlinul are probleme în a-şi întări efectivele armatei, potrivit Washingtonului
Scris de Remus Basalic Marți, 30 August 2022
Armata rusă are probleme cu recrutarea în mijlocul conflictului cu Ucraina, căutând voluntari chiar şi în închisori, până la punctul în care noii recruţi sunt adesea "bătrâni şi prost pregătiţi", a declarat luni un înalt oficial al Pentagonului, potrivit AFP, notează news.ro. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat, săptămâna trecută,…
Forțele ucrainene au străpuns liniile rusești - lupte grele în regiunea Herson
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 29 August 2022
Lupte grele se dau în regiunea Herson din sudul Ucrainei, existând informații contradictorii privind lansarea mult așteptatului contraatac ucrainean. „Astăzi am început acțiuni ofensive în mai multe direcții, inclusiv în regiunea Herson”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Comandamentului Militar Sud, Natalia Humeniuk, citată de Reuters. Deși declarația acesteia pare…
Misiune militară a Uniunii Europene de antrenare a forțelor ucrainene
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 29 August 2022
Miniştrii apărării şi ai afacerilor externe din statele Uniunii Europene, care se reunesc la Praga în această săptămână, vor analiza opţiunile privind înfiinţarea unei misiuni militare a UE pentru antrenarea forţelor ucrainene şi vor discuta despre solicitarea unor state membre de a se interzice accesul turiştilor ruşi pe teritoriul Uniunii,…
Misiunea AIEA se află în drum spre centrala nucleară de la Zaporojie
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 29 August 2022
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni dimineaţa că se află în drum spre centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, care a fost ţinta unor atacuri în ultimele săptămâni, relatează AFP. "A sosit ziua, misiunea AIEA spre Zaporojie este de acum pe drum. Trebuie…
Rusia pregătește referendumuri pentru anexarea teritoriilor ucrainene
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 29 August 2022
Rusia pare să pregătească referendumuri pentru anexarea unor teritorii ocupate din Ucraina, apreciază dpa. Conform unor sondaje de opinie recente, prezentate duminică de Serghei Kirienko, prim-adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale ruse, aderarea la Rusia este susţinută de 91-92 la sută din populaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. În…
Invazia rusească, încetinită ”deliberat” din ”motive umanitare”
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 24 August 2022
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri că încetinirea campaniei militare ruse în Ucraina este rezultatul unei decizii „deliberate” a Moscovei pentru a reduce pierderile civile, dar a asigurat că „operaţiunea militară specială” se derulează conform planului şi că „toate obiectivele vor fi atinse”, relatează Reuters şi EFE.…
Zelenski a lansat ”Ințiativa Kiev”, la care participă și România
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 23 August 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat luni seară că Ucraina a demarat „un nou format diplomatic și de securitate”, denumit „Inițiativa Kiev”, menit să consolideze relațiile cu vecinii, inclusiv cu România, „în direcția euro-atlantică”. „Un nou format diplomatic și de securitate, «Inițiativa Kiev», a fost fondat astăzi. Vecinii europeni ai…
Aproape 9.000 de soldați ucraineni au fost uciși în luptă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 22 August 2022
Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, transmite AFP. Copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară, întrucât taţii lor au plecat pe front şi ''se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000…
Armele juridice ale Americii în războiul din Ucraina
Scris de PRESShub Luni, 22 August 2022
Deși este o țară cu populație și teritoriu duble față de ale României, Ucraina este pentru majoritatea românilor o necunoscută. Se știu doar lucruri generale, cum ar fi faptul că a făcut parte din fosta U.R.S.S. sau, în mod absolut greșit, că ucrainenii vorbesc rusa. În realitate, limba ucraineană este…
Cozi kilometrice. Rușii fug din Crimeea după atacurile ucrainene cu dronă
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 21 August 2022
Locuitorii din Sevastopol părăsesc în număr mare orașul, după ce o dronă ucraineană a lovit, sâmbătă, sediul Flotei ruse din Marea Neagră aflat acolo. Pe rețelele sociale au apărut imagini în care se văd cozi kilometrice de mașini, care așteaptă pe autostrada ce leagă Sevastopol de orașul Ialta, aflat la…
Hambar sau depozit de muniții? Atacuri rusești cu rachete în regiunea Odessa
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 21 August 2022
Rusia a anunţat duminica aceasta că a distrus un depozit de muniţii ce conţinea rachete pentru sistemul american HIMARS în regiunea Odessa, în sud-estul Ucrainei, în timp ce Kievul afirmă că de fapt ruşii au lovit un hambar de grâne, transmite Reuters. Ministerul Apărării Rusiei a anunţat că rachete Kalibr…