M-am întâlnit cu moartea mea/ şi suspina că nu mai poate -
stătea pe gânduri şi cerşea/ - doamne, ce moarte cumsecade!
Cerşea de dragoste şi dor,/ cerşea de foame şi de sete,
dar - când i-am zis că eu nu mor - / s-a-ntors cu faţa la perete
ş-a început să plângă mult,/ ca orice moarte serioasă,
dar - să nu creadă că n-ascult,/ că nu mi-i milă, că nu-mi pasă -
am început să plâng şi eu,/ cu vorbe calde şi aproape
de umăru-i bătrân şi greu,/ de fruntea-i tristă şi de pleoape!!!
Ce simplu-i să te aciuezi,/ să plângi cu moartea laolaltă,
s-o ţii de mână şi să crezi/ că lumea asta e cealaltă,
că sunteţi doi şi că veţi fi/ până atunci - cum scrie-n Carte -
când viaţa vă va despărţi.../ ş-oţi fi străini!!! ş-oţi fi departe!!!
Psalmul Paradoxului Postum (dosarele Z) Scris de Ion Zimbru
