Şi am să-mi fac o cruce mare/ din creştet până la picioare...
să zică, cine-o vrea să zică:/ ce cruce!... trebuia mai mică!...
dar cine, oare, să-l îndemne/ să iroseasc-atâtea lemne
bune de garduri şi de care?/ cine l-a pus să strice, oare,
salcâmul ăsta falnic? cine,/ fără scrisoare de la Tine?...
ce fel de om, ce îndrăzneală.../ să-şi facă, fără socoteală,
răscrucea asta-aşa de lungă!/...şi-o fi făcut-o să-i ajungă
până atunci, când scrie cartea?.../ cât crede el că ţine moartea?
Şi am să-mi fac o cruce mică/ până-n genunchiul de furnică...
să spună, cine-o vrea să spună:/ ce minte-ngustă şi nebună!
ce suflet pus la întâmplare!.../ ce cruce!... trebuia mai mare!...
oare-o fi fost oprit? pesemne!/... păcat! se duc atâtea lemne
de timp, de vreme şi de viţă!.../ şi el îşi face... cruciuliţă!...
ce fel de om, nu pot pricepe!.../ să-şi facă, fără să Te-ntrebe,
o nemurire-aşa de scurtă?/... prea orb şi surd să vad-audă
cum scurmă-n trup absenţa, ceaţa!.../ cât crede el că ţine viaţa?
Două Cruci (fără aprobare) Scris de Ion Zimbru
