ROMÂNEŞTE şi IARTĂ !!! (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

inima ta sufletul meu româneşte
cum păsări lungi cântă păsări fără plată
n-am să n-ascult ce mi se-ntâmplă cereşte
n-am să nu tac până-mi va fi niciodată

n-am să nu tac până-mi va fi totdeauna
fără să ştiu că tu mi-aduci descântare
celei dureri despre ce poate fi-ntruna
cest dor odor rodnic şi semn de mirare

eu chiar acum cerului cer îndurare
pentr-un cuvânt (s)pus cu năduf la ţărână
când am călcat lacrima ta pe cărare
plânsă încet plânsă în limba română

nu contenesc dragostea ta să mă doară
cât pământesc şi sufăr dumnezeieşte
sunt fiul tău maică moldovă şi ţară
inima ta sufletul meu româneşte

Citit 9679 ori Ultima modificare Luni, 29 Iulie 2019 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.