(!) şi ieri, şi-alaltăieri - demult, demult -
mă aflu-ntr-o răscruce, CA-N POVESTE,
şi stau aşa, n-am încotro, nu ştiu
pe care drum se află CINE ESTE (!)
(!) pe care să apuc? - mă tot întreb -
căci toate sunt la fel, şi fiecare
e lung, e scurt, misterios, ne/drept -
mă-nlănţuie această întrebare,
dar nimeni nu s-arată - dincotro? -
să-mi dea răspuns, lumină, dezlegare (!)
(!) măcar un ochi din cer sau din tartar,
un hohot, un surâs, o fulgerare
ca semn de mers pe drumul cel mai bun,
să plec dintre răscruci şi strâmto(r)are (!)
(!) să merg şi eu - cum toţi acei deştepţi -
la „fix”, „încolo”, „dincolo” şi „peste” -
şi (când ajung „acolo”) să mă-ntreb
pe care drum se află CINE ESTE (?) -
acesta-i fals, nu are nici un sens -
cred c-ADEVĂRUL TOT stă-ntr-o poveste (!)
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" ADEVĂRUL dintr-o POVESTE (la mormântul uitaţilor din totdeauna) Scris de Ion Zimbru
