Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
Bună seara, doamnă...vine noaptea,/ gândurile mele se agaţă
într-o rugă şi (măcar în vis)/ poate plouă până dimineaţă!
Poate-aude Vremea de Atuncea/ şi aleargă-ncoace, mai încoace,
şi-mi aduce-n somnul sincopat/ un potop de milă şi de pace!
Am să ies pe prispă şi-am să-i dau/ rochia de stambă, de Atuncea,
când s-a dezbrăcat şi a plouat.../ şi-a uitat şi rochia şi crucea!
Le-a uitat lângă văzduhul meu.../ (poate le-a lăsat să se usuce!?)
şi s-a dus, şi nu s-a mai întors.../ (nu există ploaie fără cruce!)
O aştept, o tot aştept mereu,/ dinspre zare...[zarea oare(care?)]
crucea-i stă la poartă, pe genunchi,/ rochia-i stă până-n depărtare!
Bună seara, doamnă...vine noaptea,/ poate-aduce ploaie, milă, pace
din plânsoarea Vremii de Atuncea,/ când Acolo nu avea Încoace!
