Domnişoară inimă de piatră,/ nici măcar un câine nu mă latră:
semn de "hai la mine în grădină,/ a plecat, dar trebuie să vină!"
Domnişoară cremene, cum poate/ eleganta mea singurătate
de atâta vreme să se mire/ şi să-mi calce hainele de mire?!
Domnişoară piatră nestemată,/ bată-te norocul să te bată:
semn de "hai la mine în ogradă,/ vine luna, vine să te vadă! "
Domnişoară piatră, lângă tine/ sunt poet şi n-am nici o ruşine,
tâlhăresc nimicuri importante/ şi îmi place Kafka, Schiller, Dante!
Domnişoară, gata, mâine seară/ dau cu pietre scumpe în vioară
şi o rog frumos să nu mai cânte/ uvertura nopţilor flămânde!
Gata, domnişoară piatră dură,/ viaţa asta nu mă mai îndură:
plec, rămâi grădină în ogradă,/ bată-te norocul să te bată!
Să rămâi grădină în ogradă (fără ruşine) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
