De/scriu cerneala mea supra mizerii...
(cerneala mea platonică şi castă)...
sfinţită prin amarnice siberii:
agheasmă chioară, lungă, rea, ne/fastă!
Şi nu am timp, nici spaţiu şi nici vreme
să mai aştept o altă călimară
plină cu perle-n straşnice trireme...
şi tu... (şi tu, sirena mea corsară)!...
Mizerii?... vrei/nu vrei!... (nu mi se pare)...
şi peste tot!... (am grijă să nu fie
în călimara mea ne/păsătoare)...
doar astfel scufundarea-i sine die!
Sfinţită prin amarnice siberii...
(cerneala mea-i din ochi adânci de fată)...
să nu mă laşi aici, să nu te sperii
că am să scriu (cu tine) pe zăpadă!
Scufundare în călimară (ultima târnosire) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou” DIVINA TRAGEDIA: FRATELE lui AGHIUȚĂ Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II)
Mai multe din această categorie:
