Ce pericol de cădere.../ domnule actor,
când nu zici la revedere,/ când nu ai umor
şi te duci... (te duci la vale).../ parcă nu ai şti
că mai sunt şi haimanale/ care vor muri,
care nu se dau de-a dura/ şi trăiesc încet,
dar se duc să-şi ude gura/ de la Nazareth,
din izvorul... (fără nume).../ botezat Iisus,
unde toată ceastă lume/ năzuieşte sus!
Şi să nu se mai întâmple,/ domnule actor,
aşteptarea să ne-o umple/ frunza de mohor...
suntem nişte pui de lele,/ nişte trişti haihui,
suntem doctori în surcele,/ domnii nimănui,
suntem buni până la oase,/ dintre cei mai răi,/
lustruim frumos frumoase,/ chiar şi zurgălăi
când e vreme de colinde/ şi privim în sus,
spre izvorul... (cu merinde).../ botezat Iisus!
Nişte doctori în surcele (criză mondială) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: