!cum atunci pe mâinile bătrâne
se aşează ultimul sărut
până când nu ştiu mi-aduc aminte
până la-nceputuri m-a durut!
!până la-nceputuri când spre seară
se-ntorcea din vale şi din deal
şi mereu era cea mai frumoasă
pe drumeag sfinţit extemporal!
!şi stătea o clipă lângă poartă
căutând cu ochii primprejur
doamne cât de naltă osteneală
în adâncul sufletului pur!
!doamne câtă grijă şi răbdare
pentru casa noastră de atunci
cu petunii şi cu cer la uşă
şi cu viaţa ei în vălătuci!
!reazemă-ncet sapa lângă prispă
ca pe-o cruce ca pe-un lucru drag
zi de zi până-ntr-o clipă oarbă
când nu ştiu nici cum şi ce să fac!
!ultimul sărut pe mâna dreaptă
apoi a-nchis ochii şi-a murit
aşa cred că-ncepe nemurirea
mamei în cătunul de la schit!
!aşa cred că-ncepe nemurirea
mamei tale şi a mamei lui
s-avem grijă şi s-avem răbdare
să n-ajungă mama nimănui!
!să rămână mama-n viaţa toată
şi în moarte rând pe rând pe rând
s-o chemăm şi să ne cheme până
când pământul va intra-n pământ!
Poem extemporal (nemurirea de la schit şi alte nemuriri) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
