Măsuri de urmat dacă ai SCIATICĂ

Măsuri de urmat dacă ai SCIATICĂ

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Resimţi din ce în ce mai des dureri de spate, care se răspândesc şi în alte zone ale corpului? Nu le trece cu vederea! Pot fi cauzate de sciatică, o afecţiune a coloanei vertebrale.

„Sciatica este termenul medical folosit pentru a descrie durerea lombară care iradiază către fese, partea posterioară a coapsei, gambei, piciorului şi care urmăreşte traseul nervului sciatic. De obicei, este unilaterală şi apare din cauza iritaţiei nervului, în caz de herniere a unui disc, stenoză de canal lombar, prezenţa unui osteofit, iar mai rar, a unei tumori şi a diabetului zaharat“, explică medicul neurolog Ana Maria Ghiţoiu, potrivit clicksanatate.ro.

Cea mai frecventă cauză a durerilor sciatice este hernia de disc. Ele pot fi declanşate şi de tumori care se află de-a lungul măduvei spinării sau a nervului sciatic, infecţii, leziuni (fracturi).

Poate produce dureri insuportabile


Afecţiunea poate varia de la forme cu dureri suportabile, până la severe, când scade forţa musculară în membrul afectat şi apar tulburări sfincteriene (retenţie de urină  şi materii fecale, incontinenţă prin prea plin - n.r). Uneori, disconfortul poate fi resimţit ca un curent electric care merge pe partea posterioară a piciorului sau ca o senzaţie de amorţeală, furnicături ori arsuri. Durerile pot fi agravate de tuse, strănut, statul mult pe scaun sau picior peste picior, îndoirea trunchiului, mersul mult pe jos. Unele persoane se pot confrunta cu disconfort în anumite părţi ale piciorului şi în altă parte cu senzaţia de amorţeală sau furnicături.

Ce opţiuni de tratament există


Chiar dacă durerea se poate dovedi uneori a fi foarte puternică, cele mai multe cazuri de sciatică se rezolvă în două-trei săptămâni. Pe termen scurt, durerile pot fi ameliorate cu analgezice. De ajutor sunt şi antiinflamatoarele nesteroidiene, cum sunt aspirina, ibuprofen şi naproxen. În cazuri severe, medicul poate prescrie injectarea de steroizi.

Ce poţi face acasă


Există mai multe măsuri pe care le poţi lua acasă pentru a scăpa de dureri. Aplică pe zona afectată fie o sticlă cu apă caldă, fie o pungă cu gheaţă. Las-o să acţioneze 20 de minute, după care repetă procedeul la două ore. Totodată, anumite întinderi uşoare, efectuate la recomandarea unui fizioterapeut, pot reduce inflamaţia şi disconfortul resimţit.

Pe lângă aceste terapii, este foarte importantă „modificarea stilului de viaţă (pierdere în greutate, alimentaţie sănătoasă, scăderea timpului de stat pe scaun). Totodată, nu se recomandă imobilizarea la pat în cazul durerii, deoarece aceasta poate produce atrofia musculaturii lombare“, explică medicul neurolog Ana Maria Ghiţoiu.

Pentru durerile sciatice persistente, doar la recomandarea medicului


Acupunctura. Cei care apelează la această metodă de tratament vor resimţi de la primele şedinţe o ameliorare a durerilor lombare şi a contracţiilor musculare. Totodată, în urma acestei metode de tratament se regenerează ţesuturile afectate de boală.

Gimnastica medicală (kinetoterapia). Pentru ca terapia să aibă efectul scontat, este important ca masajul să fie făcut de o persoană specializată, care să ştie exact ce zone trebuie masate.

Hidroterapia. Datorită proprietăţilor fizice şi chimice ale apelor minerale, muşchii şi tendoanele se relaxează, situaţie care combate durerea de sciatică.

Reflexoterapia. Metoda presupune apăsarea de un specialist a unor puncte reflexe aferente zonei lombară.

Citit 15478 ori Ultima modificare Luni, 01 August 2016 18:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.