Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răsuflă vreo urmă de iluzie prin sufletele şi trupurile noastre fisurate/sfărmate de asaltul campionilor la finalizarea Turnului Babel. Sigur că nu! Nici cea mai mare amăgire nu poate face faţă unui asemenea atac furibund! Numai şi numai dezamăgire! Oare-i mai bine aşa? Moş Cherpedin dă din mână a lehamite, zice că trebuie măsuri urgente pentru stoparea cestui pericol iminent şi pentru responsanilizarea celor care au distrus şi distrug sănătatea publică, dar şi a celor care sunt plătiţi să apere şi să păzească echilibrul psihic general, dar nu vor, sau nu pot, sau nu ştiu, sau fac parte din cârdul „legal” al teroriştilor de bloc şi de cartier, din şleahta celor care au fost născuţi fără elementul principal al anatomiei omeneşti: bunul simţ!
Ne suim în autobuzul 104, sau în 102, sau în 28, sau în oricare! E oră de vârf! Aproape aglomerat, adică! Aici, în aceste dreptunghiuri mobile, nesimţirea-i la ea, acasă! Nimeni nu vrea să mai respecte așa-zisa bună-simțire! Parcă toți poartă ochelari de cal și indiferenţă crasă! Nici nu vor să vadă şi să audă când le sugerez să nu mai stea nas în nas, să nu se așeze unul lângă altul într-aceste autovehicule de cărat „inteligenţi” în comun! Bineînţeles, cest comportament este specific partizanilor formulei „care pe care”, asociat de „minune” cu așa-zisa „muzică ambientală” turuită din difuzoarele aflate la îndemâna şi la prostul gust al marelui Şofer! Pe A. Ghiuţă-l pune Sarsailă să observe amănunţit şi să zică: „Domnule cetățean sârguincios, fii amabil, te rog, şi dă-te mai încolo!” Sârguinciosul replică urât, după obicei: ”Ce vrei, bă? Fac ce vreau! Nu-ți convine, n-ai decât să cobori!”... Asta a găsit că se cuvine să zică individul care face parte dintre cei ”creați” printre etaje, printre cei cu encefalul ajuns terci de atâtea manele, hiphapuri şi alte idioţenii la „modă”!
Coborâm în Centrul Orașului! Chiar în mijlocul Centrului! Intrăm pe o alee din Parcul cu numele lui Mihai Eminescu! Nişte alţii stau pe bănci, sparg seminţe şi scuipă cojile la întâmplare! Nu mai avem curaj (şi nici destulă delicateţe) ca să le atragem atenţia! Cherpedin se înfurie olecuţă, se duce lângă statuia Poetului şi începe să recite sonetul „Ai noştri tineri”!... Nu-i aşa că şi dumneavoastră, domnilor cititori, ştiţi această poezie?...
(Stai așa!)
