Hai, Marie, să-ţi dau Foc! (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Hai, Marie, să-ţi dau Foc.../ (pentru-n Ceai, pentr-o Căldură,
pentru tot ce crezi şi ştii.../ Focul meu nu mai îndură
n-închisoare, vrea să-l dau.../ am atâta-nflăcărare
şi atâta Milă am,/ încât Sufletul meu moare
n-orice Clipă, dar şi-nvie/ n-orice Clipă... oare-i Bine
să pricep că-i Osândire?/ sau să cred că pentru Tine
am de ispăşit şi-n Viaţă,/ am de ispăşit şi-n Moarte
îndrăzneala cestor Jaruri?.../ jur că arde, arde, arde
şi când plâng şi râd şi tremur/ şi când plouă şi când ninge!
[Doamne, ce Infern de sanchi!.../ (hai, Marie... şi mă stinge!)]

Hai, Marie... şi mă stinge!/... [ştiu că vrei (cu dinadins)
pentru ca să vezi ce-nseamnă/ cum e să nu să mă ştii stins!...]
Te aştept Acum!... ţi-i Milă?.../ dacă ţi-i... hai, ţine minte:
nu mai sta pe gânduri... treacă-ţi!.../ hai, Marie... şi m-aprinde!

Citit 8343 ori Ultima modificare Luni, 09 Octombrie 2017 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.