Alimente care ajută la întărirea sistemului imunitar

Alimente care ajută la întărirea sistemului imunitar
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Avem nevoie oricând de un sistem imunitar puternic, mai ales iarna, când organismul trebuie să facă faţă unor provocări suplimentare. Vestea bună este că anumite alimente vin să ne dea o mână de ajutor în acest sens.

Astfel, supa de pui, peştele gras sau usturoiul sunt doar trei dintre alimentele pe care ne putem baza, atunci când sistemul imunitar este în declin. Acestea nu sunt însă singurele alimente benefice.

Supa de pui este un remediu natural atunci când suntem răciţi şi tuşim. Ea conţine colagen, alături de aminoacizi şi de nutrienţi care previn inflamaţiile şi întăresc sistemul imunitar, potrivit cnn.com.

Iaurtul, de asemenea, este o sursă naturală de probiotice, cunoscute şi drept "bacterii bune", microorganisme care trăiesc în număr foarte mare în sistemul digestiv. Studiile făcute până acum au arătat că un sistem digestiv eficient ajută imunitatea, dar şi odihna de calitate, pentru a numi doar două beneficii asupra sănătăţii.

Peştele gras, precum somonul şi tonul, conţin acizi graşi omega-3, care, printre altele, controlează şi reduc simţitor inflamaţiile din corp, susţin dieteticienii.

Scoicile conţin mult zinc

Usturoiul este cunoscut ca fiind un antibiotic şi un antifungic natural. El conţine substanţe care combat infecţiile şi distrug bacteriile. Încă înainte ca aceste beneficii asupra sănătăţii să fie dovedite ştiinţific, usturoiul este folosit de secole pentru efectul său de întărire a organismului.

Scoicile sunt foarte bogate în zinc, mineral indispensabil unui sistem imunitar sănătos şi care ajută şi la mai rapida vindecare a rănilor.

Turmericul are antioxidanţi şi puternice proprietăţi antiinflamatorii.

Fructele şi vegetalele pot fi surse ideale de vitamine C, E şi A, care sunt cărămizi în clădirea sistemului imunitar eficient. În prezent, avem posibilitatea de a mânca fructe şi legume proaspete mai tot timpul anului, ceea ce are avantaje evidente pentru sănătate. Totuşi, în cazul citricelor, coaja nu este recomandată, din cauza tratării cu pesticide.

Nu în ultimul rând, hidratarea organismului este esenţială pentru păstrarea sănătăţii sau pentru însănătoşire, în cazul răcelilor de sezon. Bea cel puţin şase-opt pahare de apă pe zi sau ceai cald. Ceaiul cald (atenţie, nu fierbinte - n.r.) are şi proprietatea de a păstra căile respiratorii curate. În schimb, băuturile dulci şi sucurile sunt de evitat.

Citit 6178 ori Ultima modificare Vineri, 19 Ianuarie 2018 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.