Ce i-a nemulţumit pe pacienţii români internaţi în spitalele de stat

Ce i-a nemulţumit pe pacienţii români internaţi în spitalele de stat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Peste o cincime din pacienţii internaţi sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de curăţenia din spitale şi tot atâţia au fost nevoiţi să îşi cumpere medicamente sau alte materiale sanitare din banii proprii. Acestea sunt doar câteva dintre principalele nemulţumiri ale românilor cu privire la serviciile sistemului de sănătate, potrivit unui raport realizat de Observatorul Român de Sănătate.

Acelaşi studiu mai arată că opt pacienţi din zece sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea şi implicarea medicului care i-a îngrijit, dar şi că 21 la sută din spitale arată zero interes pentru părerea pacienţilor, în cazul acestora nefiind completat nici măcar un chestionar de satisfacţie. De asemenea, unui număr de 4.798 de pacienţi li s-au solicitat bani sau atenţii de către personalul medical (3,92 la sută din totalul pacienţilor care au răspuns chestionarului).

Unul din cinci spitale, indiferent la părerea pacientului

„Este îngrijorător de mic numărul de spitale care introduc datele de contact ale pacienţilor în platforma electronică a CNAS pentru ca pacienţii să primească prin SMS chestionarul de satisfacţie. 21 la sută din unităţile sanitare nu au introdus în sistem nici măcar un pacient, iar 82 la sută au introdus datele de contact pentru mai puţin de 5 la sută dintre pacienţii externaţi. Doar 64 de spitale au avut un număr suficient de chestionare completate pentru a obţine rezultate relevante statistic şi au fost incluse în topurile pozitive din acest raport. Mai mult, 277 de spitale nu au avut suficiente chestionare completate. Din cauza netransparenţei şi a lipsei de implicare a managerilor, este imposibilă măsurarea statistic relevantă a satisfacţiei pacienţilor din aceste spitale“, se mai arată în raport.

Până în 2016, mecanismul de măsurare a satisfacţiei pacienţilor se baza pe chestionare tipărite care erau completate de pacienţi în timpul internării, iar apoi introduse într-un sistem centralizat de către angajaţii spitalului. Rezultatele nu arătau realitatea: conform acestora, 97,5 la sută dintre români erau satisfăcuţi de serviciile medicale primite. Noul mecanism din 2017 prevede completarea chestionarului după externare, întrebările fiindu-i trimise prin sms.

Citit 2524 ori Ultima modificare Joi, 15 Februarie 2018 12:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.