Sanitas ia atitudine împotriva inechităţilor salariale

Sanitas ia atitudine împotriva inechităţilor salariale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas s-a întrunit, săptămâna trecută, pentru a dezbate problemele de salarizare din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială, probleme apărute în urma aplicării noii legislaţii în domeniu. Prezent la discuţii a fost şi Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Sanitas Galaţi şi membru al Consiliului Naţional.

În urma întâlnirii, sindicaliştii au anunţat că, în cazul în care actualele inechităţi şi constrângeri nu pot fi depăşite, în şedinţa din 15 martie 2018 se va hotărî calendarul demersurilor şi acţiunilor sindicale pe care organizaţia le va declanşa pentru susţinerea revendicărilor membrilor săi.

La întâlnirea de săptămâna trecută, liderii Sanitas au dezbătut propunerile de modificare a Legii nr. 153/2017, ce vor fi susţinute în perioada următoare, precum şi stadiul negocierilor privind Regulamentul de sporuri. Discuţiile s-au purtat în prezenţa Sorinei Pintea, ministrul Sănătăţii, şi a lui Răzvan Vulcănescu, preşedintele CNAS, care au participat, în calitate de invitaţi.

"La finalul întâlnirii, membrii Consiliului Naţional al Sanitas au decis să continue demersurile de corectare a inechităţilor salariale pentru diversele categorii profesionale cum ar fi: personal TESA, angajaţi din direcţiile de sănătate publică, farmacişti, biologi, psihologi, fiziokinetoterapeuţi, asistenţi medicali de anatomo-patologie, precum şi diverse funcţii de conducere din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială", a precizat Paraschiv Sălăvăstru.

Creşterile salariale au fost doar pe hârtie

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas atrage atenţia că, în cazul în care actualele inechităţi şi constrângeri nu pot fi depăşite, în şedinţa din 15 martie 2018 va hotărî calendarul demersurilor şi acţiunilor sindicale pe care organizaţia le va declanşa pentru susţinerea revendicărilor membrilor de sindicat.

Medicii şi asistenţii medicali din sistemul public de Sănătate au declarat că sunt dezamăgiţi de promisiunea că salariile le vor creşte cu 25 la sută, începând cu luna februarie. Potrivit sindicaliştilor, creşterea a fost de cel mult 100 de lei, şi asta în cazul medicilor cu experienţă şi, automat, cu venituri mari.

Citit 4708 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Februarie 2018 23:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.