Noi servicii medicale, disponibile din luna aprilie

Noi servicii medicale, disponibile din luna aprilie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Asiguraţii români vor beneficia de servicii medicale în plus, după ce, de la 1 aprilie, a intrat în vigoare noul Contract-cadru de asistenţă medicală, valabil pentru anul în curs. Una dintre modificări este că pacienţii vor putea să îşi ridice reţeta de medicamente compensate şi gratuite de la orice farmacie din ţară şi nu doar de la cele aflate în judeţul de care aparţin.

În plus, pacienţii pot să îşi facă investigaţii la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale. Totodată, potrivit noului act normativ în vigoare, românii care au nevoie de dispozitive medicale, respectiv proteze pentru genunchi sau proteze auditive, pot trimite documentele necesare prin poştă către casa de asigurări de care aparţin, fără a sta la cozi pentru depunerea dosarului.

O altă modificare se referă la programul de activitate al medicului de familie, care va fi nevoit să fie de 35 de ore pe săptămână, minimum cinci zile din şapte, se mai arată în documentul citat. Asta pentru a limita situaţiile în care pacienţii nu pot beneficia de servicii.

În ceea ce-i priveşte pe pacienţii cu cancer, se elimină o barieră birocratică importantă, respectiv nu vor mai fi nevoiţi să aibă asupra lor un bilet de internare pentru spitalizare continuă. Cu alte cuvinte, pacienţii oncologici se vor putea prezenta direct la spital, măsură de bun augur, spune Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pacienţilor Cronici din România (APCR), potrivit "Adevărul".

Ce alte beneficii vor avea asiguraţii

Totodată, lista de servicii se extinde: românii vor primi, cel puţin teoretic, mai multe medicamente compensate şi gratuite. O altă noutate e că tensiunea lor arterială va putea fi monitorizată timp de 24 de ore inclusiv de către medicii de familie, ceea ce până acum intra doar în atribuţia medicului cardiolog. Asta pentru că pachetele de servicii medicale - minimal şi de bază - se reorganizează.

"În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil", arată reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Citit 5356 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Aprilie 2018 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.