Cât este valabil cardul naţional de sănătate

Cât este valabil cardul naţional de sănătate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la cinci la şapte ani, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Astfel, potrivit instituţiei, furnizorii (medici de familie, medici specialişti, laboratoare de analize medicale, spitale, firme de îngrijiri la domiciliu etc. - n.r.) nu au dreptul să le refuze acordarea de servicii medicale asiguraţilor ale căror carduri au data de valabilitate inscripţionată pe document expirată. În ultima perioadă, atrage atenţia CNAS, mai mulţi asiguraţi au reclamat telefonic faptul că unii furnizori aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate au refuzat să acorde servicii medicale persoanelor asigurate, sub motiv că acestea deţin carduri cu termenul de valabilitate inscripţionat depăşit.

Totodată, cardurile naţionale de sănătate noi, care sunt emise începând cu data de 1 august 2018, au de la început durata de valabilitate de şapte ani. Măsura de prelungire a duratei valabilităţii cardurilor permite o economie de circa 270 milioane lei, arată CNAS, prin degrevarea bugetului de stat de cheltuielile aferente tipăririi a aproximativ 14,2 milioane de carduri noi, în perioada anilor 2018-2019.

Citit 2404 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2018 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.