Înscriere online în Registrul donatorilor de celule stem

Înscriere online în Registrul donatorilor de celule stem
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Sănătăţii anunţă lansarea campaniei de înscriere online în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, demers la care poate participa orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani. Până în prezent, 57.000 de români s-au înscris în acest registru, înfiinţat în 2013, iar 187 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi, din care doar şapte pacienţi au reuşit să găsească donatori compatibili din România.

"Campania «Donează o şansă la viaţă» reprezintă o nouă speranţă de vindecare pentru pacienţii care necesită transplant de celule stem hematopoietice. 57.000 de români merită tot respectul nostru pentru decizia de a se înscrie în Registrul donatorilor de celule stem, oferind astfel o şansă pacienţilor a căror viaţă depinde de gestul lor. Până acum, înscrierea se putea face doar în centrele specializate, acum intenţionăm să implementăm un sistem în care înscrierea să se realizeze online, lucru care va duce cu siguranţă la creşterea numărului celor înscrişi", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor, care se serbează în fiecare an în luna septembrie, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat campania de înscriere online "Donează o şansă la viaţă". Orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, se poate înscrie de acasă. În filmuleţul care poate fi descărcat pe site-ul www.registru-celule-stem.ro, se explică ce trebuie să ştie şi cum poate deveni cineva donator. Conform sursei citate, peste 7.000 de donatori români s-au înscris în 2018 în Registrul donatorilor, ridicând astfel la 57.000 numărul celor înregistraţi în România.

De la înfiinţarea Registrului Naţional de Celule Stem Hematopoietice, în aprilie 2013, 187 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi, dintre care doar şapte pacienţi au reuşit să găsească donatori compatibili din România. În prezent, 43 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator.

"La fiecare trei minute, în lume, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge. Mulţi dintre aceştia pot fi vindecaţi prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil. Mai puţin de 30 la sută dintre pacienţi au un donator compatibil în familie, pentru restul singura şansă la viată fiind găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice", scrie în comunicat.

Registrul Naţional este conectat la întreaga lume şi, cu cât sunt mai mulţi donatori înregistraţi, cu atât cresc şansele unui bolnav de a-şi găsi un donator compatibil. Registrele din 55 de ţări numără împreună aproape 34 de milioane de potenţiali donatori. Campania "Donează o şansă la viaţă" este susţinută de Ministerul Sănătăţii, în cadrul programului naţional de sănătate "Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice şi centrale".

Citit 1665 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Septembrie 2018 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.