Protocol de colaborare între România şi Turcia
Foto: Ministerul Sănătăţii

Protocol de colaborare între România şi Turcia
Ministrul român al Sănătăţii şi ministrul turc al Sănătăţii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Sănătăţii din România şi cel din Turcia au semnat un acord privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale. Conform documentului, cele două state vor promova, pe baza principiilor egalităţii şi reciprocităţii, cooperarea în domenii precum întărirea sistemelor de sănătate, încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar, medicamente, produse farmaceutice şi aparatură medicală, management spitalicesc, sănătate publică şi sistemul de medicină de familie, geriatrie şi gerontologie, organizarea serviciilor de medicină de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, cele două state vor coopera prin schimb de informaţii, schimb de delegaţii şi specialişti în sănătate, precum şi prin încurajarea participării specialiştilor la conferinţe şi întâlniri ştiinţifice organizate.

De asemenea, va fi înfiinţat un comitet mixt de lucru care se va întâlni periodic, în scopul evaluării activităţilor de cooperare şi al stabilirii priorităţilor de cooperare.

Citit 1014 ori Ultima modificare Joi, 18 Octombrie 2018 01:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.