Mituri despre gripă şi imunizarea antigripală

Mituri despre gripă şi imunizarea antigripală
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Aproape 40 de persoane şi-au pierdut viaţa în România, până în prezent, în urma complicaţiilor date de gripa sezonieră. Imunizarea rămâne singura soluţie eficientă pentru cei care vor să prevină îmbolnăvirea, atrag atenţia medicii infecţionişti. De cele mai multe ori, infecţia cu virusul gripal se vindecă în urma tratamentului antiviral. În anumite situaţii însă, boala poate duce la complicaţii ameninţătoare de viaţă.

Referitor la gripă şi la imunizarea antigripală continuă să circule o serie de mituri, mai ales pe reţelele de socializare, care stârnesc teama oamenilor. Iată câteva dintre acestea, potrivit healtlink.ca. Primul mit este că gripa nu este o boală serioasă. Adevărul este că riscurile îmbolnăvirii sunt legate de apariţia complicaţiilor, cea mai frecventă dintre acestea fiind pneumonia. Anumite categorii de persoane, precum copiii sub cinci ani şi vârstnicii peste 65 de ani sunt mai vulnerabile în faţa virusurilor.

Un alt mit este acela că dacă nu te-ai îmbolnăvit niciodată de gripă nu ai nevoie de vaccin antigripal. Adevărul este că cele mai multe persoane se pot îmbolnăvi de gripă de mai multe pe parcursul vieţii. Cea mai bună soluţie de a ocoli boala este vaccinarea antigripală cu un vaccin care să acopere cât mai multe tulpini de virusuri.

Mit: Vaccinarea antigripală mă îmbolnăveşte de gripă

Adevărul este că vaccinul antigripal injectabil conţine fragmente de virus inactiv, astfel că nu poate produce îmbolnăvire. Reacţiile secundare care pot apărea în urma imunizării sunt minore: roşeaţă, durere la locul injecţiei, febră uşoară. Ele sunt oricum mult mai reduse ca intensitate, comparativ cu cele date de gripă. Imunizarea trebuie să aibă loc la medic, după un consult medical. Sindromul Guillain-Barré Syndrome – GBS - este o boală rară neurologică autoimună caracterizată prin slăbiciune şi paralizie musculară. Cel mai adesea apare în urma unor infecţii. În cazuri rare, GBS poate apărea după unele vaccinuri. GBS poate fi asociată cu vaccinul antigripal în aproximativ una la un milion de vaccinări.

Mit: Vaccinarea an de an împotriva gripei slăbeşte sistemul imunitar

Adevăr: Virusurile gripale pot suferi mutaţii de la un sezon la altul, astfel că este nevoie de imunizare în fiecare an. Vaccinurile conţin tulpini inactive ale virusurilor care au avut cea mai mare circulaţie în sezoanele trecute.

Citit 2534 ori Ultima modificare Luni, 28 Ianuarie 2019 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.