Cum poate fi obţinut certificatul de tip A5

Cum poate fi obţinut certificatul de tip A5
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru întocmirea dosarului de încadrare în grad de handicap al copiilor cu dizabilități este nevoie şi de certificatul medical tip A5. Acest document trebuie să fie încheiat cu parafarea medicului şef de policlinică. Valabilitatea lui este de trei luni de la data emiterii. În Galaţi, astfel de certificate pot fi eliberate de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan".

Pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap sau a accesului la servicii de abilitare şi reabilitare, părinţii sau reprezentanţii legali depun la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului un dosar format din destul de multe documente: cerere-tip pentru evaluarea complexă şi încadrarea în grad de handicap; copie a certificatului de naştere a copilului şi a actului de identitate, când este cazul; copii ale actelor de identitate a părinţilor/reprezentantului legal; copie a documentului prin care se face dovada că persoana care semnează cererea este reprezentantul legal al copilului, de exemplu, hotărâre a instanţei sau hotărâre a comisiei pentru protecţia copilului; adeverinţe de venit (părinţi); copie a certificatului de căsătorie/ divorţ/ deces al părinţilor; copie livret de familie (cu excepţia copiilor care beneficiază de o măsură de protecţie); fişa medicală sintetică, completată de medicul de familie; certificatul medical tip A5/A4 eliberat de o unitate abilitată de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi, în care medicul specialist trebuie să precizeze termenul de valabilitate (conform legislaţiei în vigoare); copii ale documentelor medicale adiţionale relevante pentru starea de sănătate a copilului (scrisori/ referate medicale, bilete ieşire din spital, tratament şi recuperare). De asemenea, dosarul trebuie să cuprindă şi fişa de evaluare psihologică, atunci când se depune dosarul pentru prima dată şi când este cazul, completată de un psiholog clinician; fişa psihopedagogică atunci când este cazul, completată de cadrul didactic (funcţia de educator-puericultor/ profesor învăţământ preşcolar/ profesor învăţământ primar/ diriginte/ consilier şcolar/ profesor itinerant şi de sprijin); copie a certificatului de încadrare în grad de handicap în vigoare, la reevaluare; adeverinţă şcolară; copie a certificatului de orientare şcolară şi profesională în vigoare (dacă este în şcoală specială sau beneficiază de profesor de sprijin/ itinerant).

Citit 1463 ori Ultima modificare Luni, 25 Februarie 2019 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.