Numărul infecţiilor intraspitaliceşti, dublu faţă de 2018
Foto: b1.ro

Numărul infecţiilor intraspitaliceşti, dublu faţă de 2018
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Numărul infecţiilor intraspitaliceşti, raportate de către unităţile medicale din ţară, s-a dublat în primele patru luni ale acestui an (peste 1.000), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul spitalelor care au început să raporteze infecţiile nosocomiale a crescut de la 50 la 69.

„Asta evidenţiază preocuparea tot mai mare a unităţilor sanitare în recunoaşterea şi anunţarea lor, pentru a putea fi gestionate corect”, se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Spitale (ANMCS).

Analiza infecţiilor făcută de ANMCS indică şi faptul că în aceeaşi perioadă a evaluării, respectiv patru luni în 2018 versus patru luni în 2019, numărul spitalelor care au raportat evenimentele în cadrul aplicaţiei CaPeSaRo a crescut de la 50 de unităţi sanitare la 69, în toată ţara.

„În ultima perioadă, se observă caracterul pozitiv al îmbunătăţirii raportărilor, în condiţiile neaplicării de sancţiuni. Putem spune că este un semn al îmbunătăţirii culturii organizaţionale privind siguranţa pacientului”, susţine Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS.

Potrivit ANMCS, cele mai multe infecţii raportate au fost cu Clostridium difficile, Acinetobacter, Klebsiella şi Stafilococul auriu meticilinorezistent. În raportări s-a evidenţiat şi o creştere cu 10 la sută a detectării prezenţei altor bacterii care se dezvoltă în mediul spitalicesc.

Citit 1358 ori Ultima modificare Joi, 23 Mai 2019 22:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.