Demenţa, depistată printr-o analiză de sânge
Foto: aflacum.ro

Demenţa, depistată printr-o analiză de sânge
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cercetători de la Universitatea Washington din St. Louis au pus la punct un test de sânge care are o acurateţe de 94 la sută în identificarea maladiei Alzheimer, chiar înainte de apariţia primelor simptome, luând în calcul vârsta şi factorii genetici ai pacientului, informează "Press Association". Conform cercetătorilor, testul măsoară nivelul acumulărilor proteinei beta amiloid din sânge şi, pornind de la aceste niveluri, cercetătorii pot preconiza dacă există riscul ca această proteină să se acumuleze în creier, sub forma de plăci senile. Cercetătorii susţin că poate fi identificat un pacient care va suferi de această formă de demenţă cu până la 20 de ani înainte de apariţia primelor simptome. Rezultatele au fost publicate în revista medicală "Neurology" şi reprezintă un progres major în lupta împotriva acestei maladii debilitante.

Studiul a fost realizat pe 158 de adulţi cu vârsta de cel puţin 50 de ani. Nu se ştie încă momentul în care testul va deveni disponibil pe piaţă. Deşi maladia Alzheimer nu are încă un tratament, medicii spun că boala poate fi ţinută mai bine sub control dacă este depistată din timp.

Citit 1312 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2019 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.