România va avea bancă de sânge şi de plasmă

România va avea bancă de sânge şi de plasmă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi, finalizarea procesului de avizare a unei Hotărâri de Guvern care aprobă studiul de fundamentare în urma căruia România poate construi o bancă de sânge, plasmă şi produse derivate din plasmă.

"Practic, s-a dat undă verde demarării proiectului construcţiei acestei bănci de sânge şi plasmă. Acest lucru va permite colectarea plasmei, astfel încât ea să poată fi fracţionată şi să asigure pentru România necesarul de imunoglobulină şi de produse derivate din plasmă necesare pacienţilor. Aşa cum vă spuneam, este un proiect estimat la 854 de milioane de lei, studiul de fundamentare este făcut de către Comisia Naţională de Prognoză", a spus Pintea, în Parlament, conform agerpres.ro.

Potrivit ministrului, Ministerul Sănătăţii a depus luni o cerere de finanţare pentru un sprijin privind înfiinţarea a două centre pilot de colectare, proiect care va fi implementat pe o perioadă de 16 luni din momentul aprobării. Cele două centre pilot vor fi în regiunile Nord-Vest şi Sud-Vest, iar banca de de sânge, plasmă şi produse derivate din plasmă va fi la Bucureşti.

Citit 1041 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Octombrie 2019 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.