Servicii medicale în limba maternă

Servicii medicale în limba maternă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Avocatul Poporului (AP) recomandă Ministerului Sănătăţii (MS) să elaboreze normele metodologice care să reglementeze folosirea limbii materne în cadrul acordării serviciilor medicale şi de asistenţă medicală.

În recomandarea postată pe site-ul AP se arată că instituţia s-a sesizat din oficiu în vederea garantării respectării Constituţiei României, respectiv a art. 6 (2), dreptul la identitate, art. 16 (1) privind egalitatea în drepturi şi a art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât nu există norme metodologice care să reglementeze folosirea limbii materne în cadrul acordării serviciilor medicale şi de asistenţă medicală, pentru respectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului coroborate cu cele ale Legii nr. 110/2017 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a art. 41 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.

AP menţionează că a solicitat MS să formuleze un punct de vedere faţă de situaţia expusă în această sesizare.

Citit 1199 ori Ultima modificare Luni, 10 Februarie 2020 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.