De ce săpunul este mai bun decât clorul, în lupta cu coronavirusul

De ce săpunul este mai bun decât clorul, în lupta cu coronavirusul
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au străduit să inventeze și să creeze produse de curățare, însă apa și săpunul reprezintă, în continuare, una dintre cele mai puternice arme contra bolilor infecțioase, inclusiv a noului tip de coronavirus, scrie natgeo.ro. În ciuda acestei evidențe, când au loc epidemii precum cea de COVID-19, oamenii aleargă să cumpere tot felul de chimicale, dintre care multe inutile sau ineficiente contra virusurilor.

Spumele dezinfectante de mâini au dispărut de pe rafturi, chiar dacă multe nu au cantitatea necesară de alcool - cel puțin 60 la sută din volum - pentru a ucide virusuri. În țările cele mai afectate de noul coronavirus, fotografiile arată echipe în combinezoane pulverizând soluții de clor pe trotuare sau prin clădirile publice. Experții se îndoiesc, însă, că așa ceva e necesar pentru a neutraliza răspândirea virusului. Când folosești „clorul e ca și cum ai vâna o muscă cu bâta,” explică Jane Greatorex, virusolog la Universitatea Cambridge. În plus, clorul poate coroda metalele și duce la alte probleme respiratorii, dacă este inhalat prea mult, de-a lungul timpului.

„Cu clorul, dacă îl pui pe o suprafață cu multă murdărie, murdăria o să mănânce clorul,” spune Lisa Casanova, cercetător în domeniul sănătății mediului la Universitatea de Stat din Georgia, SUA. Ea și alți experți recomandă în locul clorului folosirea unor săpunuri mai blânde, precum săpunul lichid de vase, pentru a dezinfecta cu ușurință suprafețele interioare și exterioare.

Pentru a înțelege pe deplin de ce oficialitățile din sănătate revin la săpun, trebuie să știm cum se menține coronavirusul în afara organismului și ce spun primele cercetări despre cât timp se menține pe suprafețele cele mai răspândite.

Suprafețele tari, făcute pentru coronavirus

Principalul mod în care oamenii se infectează cu coronavirus este prin transmitere de la o persoană la alta. Acest contact direct sub forma unei îmbrățisări, a unei strângeri de mână sau a împărțirii unui spațiu public aglomerat le permite celor infectați să răspândească cu ușurință picăturile din respirație, de obicei prin tuse sau strănut. Dar pentru că picăturile sunt grele, în general ele cad cu ușurință pe sol. În funcție de suprafața pe care aterizează, ele pot rezista până când sunt atinse de o mână care transportă apoi virusul către nas sau gură, ducând la infectare.

Toate virusurile constau din fragmente de cod genetic adăpostite într-o colecție de lipide și proteine, care pot include o membrană de grăsimi, cunoscută drept înveliș lipidic. Distrugerea unui virus aflat în înveliș cere un efort mai mic decât distrugerea compatrioților săi neînveliți, precum norovirusul, cel care ne dă peste cap stomacul și care poate rămâne pe suprafețe luni de zile. Virusurile cu înveliș supraviețuiesc în general doar câteva zile în afara organismului și sunt considerate printre cel mai ușor de ucis, din cauză că, odată ce exteriorul lor fragil e spart, încep să se degradeze.

Cercetările de până acum au arătat că, pe suprafețe, SARS-CoV-2 (denumirea științifică a noului coronavirus - n.r.) a rezistat 24 de ore pe carton, două zile pe inox și trei zile pe un tip de plastic dur numit polipropilenă.

În studii făcute pe virusurile gripale, obiecte poroase precum hainele sau lemnul nu susțin virusul mai mult de patru ore. Asta pentru că extrag umezeala din virus și îl fac să se degradeze. Indiferent ce atingi, apa și săpunul sunt modul cel mai bun de a înlătura orice urmă de potențial coronavirus de pe mâini înainte de a ajunge să te infecteze. Coronavirusul nu pătrunde prin piele, pentru că stratul tău exterior este ușor acid, ceea ce împiedică majoritatea patogenilor să intre în corp, explică Greatorex.

Săpunul funcționează atât de bine deoarece compoziția lui chimică face ca înveșlișul viral să se desfacă, permițând degradarea conținutului. Moleculele de săpun înglobează mici părți din virus, care sunt apoi spălate de apă. Dezinfectanții de mâini funcționează în mod similar, descompunând proteinele din virus. Apa de la robinet nu este nici ea motiv de îngrijorare, deoarece orice contaminare ar trebui să treacă prin scurgere. Deși coronavirusul a fost detectat în fecale, nu s-a găsit în apa contaminată, potrivit autorităților americane.

Citit 3794 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2020 20:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.