392 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, la nivel național, în 24 de ore

392 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, la nivel național, în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 7 mai 2020, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 14.499 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.144 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 876 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 392 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Totodată, în secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 234 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.142 persoane. Alte 20.841 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 226.613 teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.266 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 191 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 539 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.055 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.110.730 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 2.419 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus), iar 96 dintre aceştia au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi.

Citit 1453 ori Ultima modificare Vineri, 08 Mai 2020 16:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.