Galațiul are aparat de testare acreditat, dar nefuncțional

Galațiul are aparat de testare acreditat, dar nefuncțional
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În ultima perioadă, la Galați, au fost raportate, zilnic, peste 400 de teste pentru depistarea coronavirusului, județul nostru având o capacitate de testare destul de mare. Mai grav este că laboratoarele se confruntă, din nou, cu problema reactivilor și kit-urilor de testare, care lipsesc de pe piața liberă. Tocmai de aceea, medicii gălățeni cer ajutor de la minister, la Galați fiind o reală nevoie de testare, mai ales că virusul se transmite intra-comunitar.

În prezent, la Spitalul Județean din Galați funcționează două aparate PCR – unul achiziționat de Consiliul Județean, iar cel de-al doilea de Ministerul Sănătății - pentru testarea gălățenilor, dar lipsa testelor nu permite folosirea lor la capacitate maximă. ”În momentul de față s-a mai achiziționat un  al doilea PCR, este achiziționat cu bani trimiși de la Ministerul Sănătății, primul PCR a fost achiziționat încă din luna martie, iar până acum a făcut peste 7.000 de teste, iar la cel de-al doilea așteptăm să vină testele. Ele funcționează amândouă, unul cu o capacitate de peste 200 de teste și unul de 70 de teste.  Singura problemă pe care o avem la ora actuală, și nu o avem doar noi, ci toată țara, este lipsa de reactivi și de kit-uri, care nu se găsesc pe piață”, ne-a explicat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Un alt aparat funcționează la Spitalul de pediatrie, iar unul, trimis de Unifarm la Spitalul de Boli Infecțioase, așteaptă încă să fie achitat. Culmea, Ministerul Sănătății a acreditat aparatul de la Spitalul de Boli Infecțioase încă de pe 14 iulie. ”Ne bucurăm că ministerul sănătății a dat avizul de funcționare pentru PCR-ul de la Infecțioase, dar nu a rezolvat până în momentul de față forma juridică a acestui aparat. Compania Națională Unifarm a transmis către Ministerul Sănătății adresă prin care solicită contravaloarea sumei din factură, întrucât nu a fost atribuit cu titlu gratuit. Deci, Unifarmul a trimis din nou către minister să achite aparatul. Spitalul nu are cum să achite acest aparat pentru că nu a făcut solicitare pentru el. Dacă am avea cadrul legal, am aloca bani și l-am plăti. Noi am alocat bani pentru ca linia de testare să fie completă, dar nu putem achita aparatul”, a explicat Costel Fotea.  

În aceste condiții, este nevoie urgentă de intervenția Ministerului Sănătății în ceea ce privește achiziționarea de kit-uri de testare și de reactivi, dar și cu privire la PCR-ul trimis de Unifarm, astfel încât aparatele de la Galați să poată funcționa la capacitate maximă și să beneficieze de teste cât mai mulți gălățeni.

Citit 3193 ori Ultima modificare Duminică, 02 August 2020 12:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.