Pacienții cu Covid-19 izolați acasă nu pot primi concediu medical. Vid legislativ în detrimentul bolnavilor

Pacienții cu Covid-19 izolați acasă nu pot primi concediu medical. Vid legislativ în detrimentul bolnavilor
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate așteaptă o rezolvare de la Ministerul Sănătății
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Situație incredibilă pentru bolnavii de Covid-19. Deși sunt confirmați cu coronavirus, bolnavii nu pot primi concediu medical de la medicii de familie. Și asta pentru că Legea carantinei și izolării, intrată în vigoare luna trecută, nu prevede acest lucru pentru cei care sunt depistați pozitiv, dar nu au stat în spital. O parte dintre pacienți s-au trezit în această situație fără voia lor, fiind trimiși acasă pentru că nu existau locuri în spitale. Alții au fost reconfirmați cu Covid-19 și după cele 14 zile de izolare, iar acum sunt obligați să stea în concediu de odihnă, pentru a nu-și îmbolnăvi colegii.

Legea izolării şi carantinei prevede că toţi cei depistaţi cu SARS-COV-2 trebuie internaţi cel puțin 48 de ore şi li se acordă concediu medical la externare. Cei care n-au mai ajuns la spital, cu voia lor sau nu, au fost însă scăpaţi din vedere.

Într-o astfel de situație se află o gălățeancă, care, deși nu a refuzat internarea pentru că nu și-a dorit să stea în spital, ci pentru că i s-a spus că nu sunt locuri în spitalele suport Covid, acum caută soluții pentru a nu-și pierde locul de muncă. Și asta pentru că medicul ei de familie nu îi poate elibera concediu medical pentru perioada de izolare petrecută acasă. "M-au luat cu salvarea, m-au dus la cort, am stat de la 10.00 până la 18.00, mi-au făcut testul, după aceea mi-au făcut EKG și radiografie la plămâni. Eram vreo 20 de persoane. Au zis că nu ne dau drumul acasă până nu văd dacă suntem în stare bună. Seara ne-au trimis acasă, ne-au spus că nu au unde să interneze, pentru 48 de ore, 20 de persoane. Ne-au pus să semnăm că refuzăm internarea, că nu au spațiu, și ni s-a spus să stăm în izolare. A doua zi m-au sunat și mi-au dat confirmarea că sunt pozitivă și mi-au spus că voi fi sunată de la DSP (Direcţia de Sănătate Publică - n.r.)", ne-a povestit femeia, care a precizat că nu a informat-o nimeni că va pierde concediul medical dacă nu stă internată în spital.

Culmea, medicul de familie nu îi poate elibera femeii concediu medical, dar poate elibera un astfel de document pentru cei cu care femeia a intrat în contact. "Medicul de familie eliberează concediu medical pentru cei carantinați doar în baza deciziei luate de DSP. Problema este că DSP ne trimite aceste decizii chiar și pentru pozitivi să eliberăm concediu medical, ori legea nu ne permite. Dacă noi facem asta, suntem pasibili de amendă între 5.000 și 100.000 de lei. Nu putem da concedii medicale pentru cei pozitivi, fiind vorba și de coduri diferite de boală, față de cei care sunt considerați contacți", ne-a explicat medicul Dumitru Mărășescu.

Abuz, dar din partea cui?

Un alt caz este cel al lui Cristi Tănase, care, la 14 zile după ce a fost testat pozitiv la coronavirus, a vrut să meargă la serviciu. Șeful bărbatului a decis să plătească un nou test, pentru a nu-i pune în pericol pe ceilalți angajați. "Avem un angajat care s-a îmbolnăvit de Covid, a stat în carantină timp de două săptămâni, pentru că DSP i-a spus că nu este necesară internarea. Ulterior, i-am plătit noi un test, ca să fim cu toții în siguranță, avem un colectiv destul de numeros și persoane vulnerabile aici. Surprinzător, după două săptămâni, testul a ieșit tot pozitiv. I-a contactat pe cei de la DSP, ei recomandându-i să vină la muncă și spunând că este un abuz din partea companiei să îi facă un nou test. Noi l-am trecut în concediu de odihnă", ne-a declarat George Ştefu

Cristi Tănase povestește că Direcția de Sănătate Publică i-a recomandat să poarte mască și mănuși, dar să meargă la serviciu. "De la DSP mi s-a spus că sunt obligat să merg la muncă și că nu trebuia să mai fac testul. DSP mi-a spus că pot să ies afară, dar să port mască și mănuși. Am încercat să rămân cât mai izolat, am ieșit strict pentru cumpărături, am păstrat distanța, am purtat masca și mănuși", ne-a povestit bărbatul.

De cealaltă parte, DSP Galați susține că "pacienții care au fost diagnosticați cu SARS-COV-2 și sunt asimptomatici, după 14 zile de izolare, pot să își desfășoare activitățile curente și să meargă și la serviciu, nefiind obligatorie testarea, ci doar purtarea măștii și păstrarea distanței pentru încă 10 zile. Legislația nu mai prevede concediu medical după perioada de 14 zile", ne-a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

Problema concediilor medicale pentru pacienții cu coronavirus este cunoscută și de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care a sesizat deja Casa Națională, respectiv, Ministerul Sănătății. Până când ministerul va găsi o soluție și pentru bolnavii cu Covid-19 care nu au fost internați în spital, pacienții sunt obligați să ceară fie concediu de odihnă, fie concediu fără plată, pentru a nu-și pierde locurile de muncă. Iar asta pare a fi o pedeapsă suplimentară pentru cei care oricum au avut de suferit după ce s-au infectat cu noul coronavirus.

Citit 8009 ori Ultima modificare Joi, 27 August 2020 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.