Primul rezidențiat cu masca medicală pe față

Primul rezidențiat cu masca medicală pe față
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ministerul Sănătății (MS) organizează, pe 15 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, anunță instituția. Examenul se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Astfel, absolvenții Facultății de Medicină și Farmacie din Galați vor desfășura examenul într-unul din aceste centre, la alegere.

Față de rezidențiatul de până acum, concursul organizat în acest an vine la pachet cu o serie de reguli sanitare speciale, dar și cu o taxă de participare mărită. În primul rând, organizatorii vor asigura materialele de igienă şi de protecţie sanitară necesare atât pentru candidaţi, cât şi pentru personalul implicat în organizarea concursului.

La intrarea în clădirea de concurs, candidaţilor le va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius - n.red.) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor. Candidaţii a căror temperatură depăşeşte 37,3 grade Celsius vor fi conduşi de şeful de clădire pe un traseu separat în sala de rezervă special destinată acestor candidaţi.

La intrarea în săli, candidaţii au obligaţia de a purta mască medicală. "În cazul în care nu deţin acest dispozitiv, vor primi din partea organizatorilor o mască medicală la intrarea în clădirea de concurs. Masca va fi purtată de candidaţi şi supraveghetori/ şeful de sală pe toată durata concursului și până la părăsirea clădirii unde au fost repartizaţi. Supraveghetorii şi şefii de sală vor purta şi mănuşi chirurgicale. Din motive de securitate epidemiologică, candidaţii nu se pot strânge în grupuri mai mari de trei persoane", se arată în ordinul MS.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, cu excepţia perechilor soţ-soţie, fraţi-surori, care au obligaţia, sub sancţiunea anulării lucrării şi eliminării din concurs, să semnaleze şefului de sală aceste situaţii, pentru a putea fi aşezaţi separat.

Candidaţii sunt aşezaţi în sală în aşa fel încât să rămână cel puţin un loc liber între doi candidaţi, respectând distanţa de securitate epidemiologică (minimum un metru).

În ce constă concursul

Rezidențiatul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de patru ore. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60 la sută din punctajul maxim.

Medicii, medicii dentişti/ medicii stomatologi şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioada determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat, iar cei care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv.

Taxă de participare mărită

Alianța Studenților din Domeniul Sănătății a trimis marți către Ministerul Sănătății o adresă privind mărirea cu 25 la sută a cuantumului taxei pentru participarea la concursul de rezidenţiat din sesiunea din 15 noiembrie 2020. Studenții precizează că taxa a crescut de la 400 lei (taxa din anul precedent) la 500 lei, această mărire nefiind motivată în niciun fel și nici anunțată în prealabil.

Specialitățile cu cel mai mare deficit de medici

În ordinul prin care Ministerul Sănătății stabilește condițiile în care va fi organizat concursul de rezidențiat din acest an sunt identificate și specialitățile unde se înregistrează cel mai mare deficit de medici. Lista acestora este destul de lungă: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie pediatrică, chirurgie cardiovasculară, chirurgie pediatrică, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, epidemiologie, expertiză medicală a capacităţii de muncă, gastroenterologie pediatrică, hematologie, igienă, medicină nucleară, medicină de urgenţă, medicină de laborator, microbiologie medicală, nefrologie pediatrică, neonatologie, neurologie pediatrică, oncologie medicală, ortopedie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pediatrie, pneumologie, pneumologie pediatrică, radiologie-imagistică medicală, radioterapie şi sănătate publică şi management.

Citit 1861 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Octombrie 2020 19:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.