COVID-19 a îmbolnăvit unul din zece lucrători din Sănătate. Studiu al Federației ”Solidaritatea Sanitară”

COVID-19 a îmbolnăvit unul din zece lucrători din Sănătate. Studiu al Federației ”Solidaritatea Sanitară”
Jumătate dintre repondenţi au indicat că echipamentul individual de protecţie le generează deshidratare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Numărul angajaţilor din Sănătate infectaţi până acum cu noul coronavirus ar fi mult mai mare decât arată cifrele oficiale. Potrivit unui sondaj realizat de Federația "Solidaritatea Sanitară", numărul real al îmbolnăvirilor ar fi 30.000, în loc de puțin peste 6.000.

"Un respondent din zece a indicat că a fost deja infectat cu SARS-CoV-2. Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor şi, mai ales, asistentelor medicale. În măsura în care acesta este procentul real al lucrătorilor din Sănătate care au fost infectaţi, am ajunge la un total de circa 30.000 de lucrători care au fost deja infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în loc de 6.300", se arată în "Studiul privind evaluarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate".

Astfel, asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectaţi şi au proporția cea mai ridicată de infectare dintre categoriile profesionale. 18,2 la sută dintre cei chestionați au declarat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19, iar 36 la sută afirmă că au fost testaţi ori de câte ori a fost nevoie. 22 la sută din cei care au răspuns chestionarului au declarat că măsurile luate de unitate pentru siguranţa şi protecţia salariaţilor sunt insuficiente, iar 44,6 la sută cred că sunt parţial eficiente; doar 31 la sută apreciază că sunt suficiente. Disconfortul accentuat (circa 73 la sută), creşterea timpului alocat fiecărei manopere (66 la sută) şi îngreunarea comunicării cu pacienţii (63,7 la sută) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecţie.

Din punctul de vedere al ameninţărilor la adresa sănătăţii personale, 55 la sută dintre respondenți au indicat că echipamentul individual de protecţie le generează deshidratare şi 36 la sută au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului. Conform estimărilor de pe platforma covid.solidaritatea-sanitara.ro, la ora actuală, distribuţia pe categorii profesionale a infectării lucrătorilor din sănătate cu SARS-CoV-2 este următoarea: asistente medicale: 50,15 la sută, infirmiere: 18,82 la sută, medici: 16,80 la sută, îngrijitoare: unu la sută. Alte categorii profesionale: 12,58 la sută.

Cercetarea a avut loc în perioada 24 septembrie - 12 octombrie şi a cuprins toate categoriile de salariaţi din Sănătate. Au răspuns invitaţiei de a completa chestionarul 1.709 salariaţi, 1.130 dintre ei furnizând răspunsuri complete.

Citit 1135 ori Ultima modificare Vineri, 23 Octombrie 2020 01:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.